22.1 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialMoscova condamnă bombardamentul condus de SUA asupra unui convoi al regimului sirian

Moscova condamnă bombardamentul condus de SUA asupra unui convoi al regimului sirian

Rusia a condamnat bombardamentul coaliției conduse de Statele Unite asupra unui convoi având legătură cu regimul sirian în apropierea frontierei cu Iordania, a declarat un înalt responsabil al diplomației ruse, Ghennadi Gatilov, citat din Geneva de agențiile de presă ruse, potrivit Agerpres.

"Orice acțiune militară care agravează situația din Siria afectează, de fapt, procesul politic. Mai ales atunci când vine vorba de acțiuni (militare) desfășurate împotriva forțelor armate siriene. Aceasta este absolut inacceptabil și reprezintă o încălcare a suveranității Siriei", a declarat Gatilov, ministru adjunct de externe rus, conform RIA Novosti.

În același timp, Siria a condamnat vineri "agresiunea coaliției" internaționale conduse de SUA împotriva armatei sale cu o zi în urmă în sud-estul țării, acțiune ce s-a soldat cu "morți", potrivit unei surse militare siriene, citate de AFP.

"Așa-numita coaliție a atacat ieri (joi) în jurul orei 16:30 (13:30 GMT) o poziție a armatei arabe siriene pe ruta Al-Tanf în regiunea siriană Badia, omorând mai mulți martiri și provocând pagube materiale", a precizat această sursă, conform agenției oficiale Sana.

Un atac aerian american împotriva unei miliții susținute de Damasc cu o zi în urmă a lovit "unul dintre punctele noastre militare", a declarat o sursă militară vineri pentru Reuters, adăugând că mai multe persoane au fost ucise. Responsabili americani au indicat că atacul aerian a reprezentat o măsură pur defensivă.

Cele mai citite

Cheloo, despre fosta iubită a lui Spike: „Te-ai mai îngrășat, îți stă bine”

Teodora Nedelcu, fosta iubită a artistului Spike, a revenit pe scena emisiunii iUmor, provocând reacții surprinzătoare din partea juraților. Cheloo, despre fosta iubită a lui...

Manchester United evită înfrângerea la Porto! Rezultatele viitoarelor adversare ale FCSB-ului în Europa League

Manchester United a reușit să evite înfrângerea într-un meci dramatic împotriva celor de la FC Porto, încheind partida din cea de-a doua etapă a...

TVA de 25%? Ce ar putea include reforma fiscală pentru 2025

Reforma fiscală pregătită pentru 2025 include, în majoritatea scenariilor analizate, o creștere a TVA-ului, potrivit informațiilor obținute de Clever News Center, potrivit Termene.ro. Această posibilitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă