Cu toate că, de-a lungul timpului, hackerii au fost denumiţi simpli farsori cibernetici, se pare că aceştia au posibilitatea de a schimba lumea pentru totdeauna, potrivit pubilcaţiei The Guardian.
Întrunirile hackerilor, cunoscute drept „Hackerspaces”, au devenit echivalentul erei digitale a cafenelelor iluministe din Marea Britanie. Oricine poate participa, indiferent de statutul social iar ideile sunt mereu pe primul loc. În secolul al 17-lea, în Marea Britanie, datorită egalităţii sociale şi meritocraţie, cafenelele deveniseră o problemă atât de mare pentru cei aflaţi la putere încât regele Charles al II a încercat să le desfiinţeze, spunând că acestea sunt locuri în care „persoane neloiale se întâlnesc pentru a răspândi zvonuri scandaloase legate de conduita Maiestăţii Sale şi a Miniştrilor săi”. În respectivele cafenele, informaţiile secrete ale elitelor erau împărtăşite unei clase de mijloc aflată în dezvoltare. Datorită unor astfel de întruniri au luat naştere numeroase reforme sociale în secolul 18 iar viaţa publică a Angliei a fost transformată.
Întrunirile hackerilor ar putea fi responsabile pentru o reformă importantă în era digitală. În timp ce grupări precum Anonymous şi Lulzsec au ajuns pe primele pagini ale ziarelor pentru atacurile împotriva companiei Sony, a publicaţiei News International precum şi a numeroase guverne, adunările s-au concentrat să creeze alternative pentru lucrurile care li se par greşite în societate – guverne tăinuitoare, corporaţii atotputernice şi nerespectarea intimităţii. În Suedia, gruparea Telecomix a fost implicată în menţinerea mijloacelor de comunicare în ţările estice atunci când conducătorii încercau să închidă reţelele.
Teoria Haosului
În Berlin, imediat după Crăciun, mai mult de 2000 de hackeri şi activişti informaţionali s-au adunat la conferinţa Chaos Computer Club (CCC). Clubul poartă această denumire datorită faptului că Wau Holland, unul dintre fondatori, este de părere că Teoria Haosului oferă cea mai bună explicaţie pentru felul în care funcţionează societatea.
Rop Gonggrijp, un hacker olandez, spune că intenţia clubului este de a „adapta o lume care este, şi care a fost mereu, mult mai haotică şi nedeterministă decât se crede deobicei”. Discursul lui Gonggrijp a fost unul surprinzător, având în vedere revoltele şi revoluţiile care au urmat. „Majoritatea politicienilor de astăzi realizează că nimeni din cadrul ministerelor şi niciunul dintre consultanţii angajaţi nu le pot spune ce se întâmplă cu adevărat. Se ţin cu putere de un volan, fără a şti la ce este acesta conectat. Liderii noştri ne liniştesc constant că nava va trece în siguranţă prin furtună. Însă, la o inspecţie mai amănunţită, aceştia se grăbesc să fure argintăria sau să se urce într-o barcă de salvare”.
Hackeri, crackeri şi lecţia de etică
Cu toate că este mică, comunitatea hackerilor deţine mijloacele pentru a ghida economia mondială în viitor. Şi, totuşi, ce este un hacker? Hackerii descriu ceea ce fac drept rezolvarea creativă a problemelor. Este mult mai uşot să ataci un sistem, decât să-l protejezi, aşa că cei mai buni hackeri sunt cei care construiesc lucruri. Cei care le distrug sunt numiţi „crackeri”. Internetul şi sistemele de operare gratuite precum GNU Project şi Linux kernel pot fi considerate creaţii ale hackerilor. Chiar şi Facebook a început ca un proiect al hackerilor. Cu toate astea, nu putem spune că hackerii nu atacă sisteme. Din contră. O fac cu o bucurie enormă. Din ce în ce mai mulţi adolescenţi îşi folosesc talentele pentru a se răscula împotriva autorităţii.
Există hackeri răi ş hackeri buni. Unii dintre cei mai buni spun că graniţa dintre hacker şi cracker nu are o relevanţă majoră, iar alţii sunt de părere că etica din spatele acţiunii este cea mai importantă. Un hacker ar putea proteja un sistem care urmăreşte şi omoară protestatari, dar cum poate fi acesta considerat un hacker bun?
„Tocilarii alfa”
Unele persoane care au abilităţi excepţionale nu vor să aibă nimic de a face cu o comunitate compusă din „tocilari alfa” – macho, misogini, huligani şi vandali. „Mulţi dintre ei sunt doar nişte adolescenţi egoişti şi nenorociţi”, spune Benjamin Mako Hill, student al laboratorului media din MIT, specializat ăn sociologie şi comunităţile online. „Majoritatea se maturizează, alţii devin specialişti în securitate”.
Aceeaşi impresie o lasă şi conversaţiile unor anumiţi membri ai grupării Anonymous. Un hacker veteran cunoscut sub numele de Virus i-a descris pe colegii săi de breaslă mai tineri drept „o adunătură de rataţi graşi şi plini de coşuri care îşi petrec viaţa în pivniţă şi care se masturbează mai mult de trei ori pe zi”.
CCC şi activismul politic
Cu toate astea, întrunirile hackerilor reprezintă locul de naştere al unor idealuri mai măreţe: libertatea informaţiilor, meritocraţia ideilor, bucuria de a învăţa precum şi anti-autoritarismul. CCC-ul este cea mai mare organizaţie de hackeri din Europa şi una dintre cele mai vechin din lume, fiind înfiinţată în 1981 de Wau Holland împreună cu alte persoane că are au prezis impactul pe care îl va avea tehnologia digitală în viaţa oamenilor. Hackerii de la CCC sunt deobicei mai în vârstă şi au afaceri personale. Organizează conferinţe şi chiar se consultă cu guvernul german. Gruparea este responsabilă pentru identificarea unor defecte ale tehnologiilor actuale. Dacă vrei să afli cum poţi intercepta apeluri telefonice, aici poţi învăţa. Clubul a lucrat alături de activişti pentru a expune erorile votului computerizat. Ulterior, această formă de vot a fost considerată neconstituţională în Germania şi eliminată în Olanda.
Clubul nu se ocupă numai cu hacking tehnic. CCC reprezintă un nod al activismului politic bazat pe o serie puncte comune: transparenţa guvernelor, respectarea intimităţii şi eliminarea restricţiilor de împărtăşire a informaţiilor. Multe dintre aceste idei sunt demonstrate la conferinţa anuală de la Berlin, locul în care Julian Assange a prezentat Wikileaks în faţa unui public entuziasmat, în 2008. Idealurile hackingului pot fi aplicate oricărui aspect al vieţii, inclusiv politicii – care este considerată un simplu sistem după care convieţuiesc oamenii. Ca orice alt sistem, acesta poate fi spart, „hackuit”, iar aceste întruniri, Hackerspace-urile, le oferă participanţilor această experienţă.
„Hacking-ul culinar” şi programul spaţial
Spaţiile de întrunire sunt dotate cu utilaje industriale de tăiat, maşini de cusut şi câteodată şi cu bucătării, pentru „hacking-ul culinar”. La Centrul Ungar Autonom pentru Cunoaştere membrii au creat un sistem electronic de irigaţii şi la Sprout, din Cambridge, Massachusetts, un student al MIT a construit un avion cu elice. La Noisebridge din San Francisco membrii au dat naştere unui program de explorare spaţială prin trimiterea unor baloane meteorologice la peste 21.000 de metri în aer, pentru a colecta imagini şi date cu ajutorul telefoanelor dotate cu GPS şi camere digitale.
Ideologia politică a unui Hackerspace este una apropiată de libertarianism. Oricine vrea să contribuie în orice fel – timp, idei, bani – este binevenit, însă poţi fi acceptat în grup numai pe merit. Noisebridge funcţionează pe baza unor principii anarhiste, printre care se numără ajutorul reciproc, solidaritatea şi respectul. Această anarhie nu este un bazată pe haos, ci este vorba de anarhia descrisă de autoarea Emma Goldman, care constă în eliberarea minţii umane de religie, proprietate şi guvern, „o ordine socială bazată pe creearea grupărilor de indivizi care au drept scop producerea unei adevărate bogăţii sociale”.
