Grupurile numeroase de turişti japonezi înarmate cu ultimele generaţii de aparate de fotografiat au creat deja mituri şi glume care circulă în cultura urbană. Una dintre aceste vorbe spune că pentru turistul japonez singurul lucru care contează este să bifeze cât mai multe obiective cu care, odată ajuns înapoi în ţara lui, să se laude la cât mai mulţi prieteni.
Nu ştiu cât adevăr şi câtă legendă conţine această poveste, deoarece nu cunosc nici un japonez care să o confirme. Uitându-mă însă şi la noi, românii, constat că şi printre noi se află turişti care, în dorinţa de a vedea cât mai multe – dorinţă explicabilă şi deloc condamnabilă, de altfel – aleargă disperaţi de la un obiectiv turistic la altul fără a avea răgazul de a se documenta şi fără a avea timpul necesar pentru a-l vizita astfel încât să înţeleagă şi să reţină istoria lui sau elementele care îl fac să fie unic.
Muzee, catedrale, biserici, arhitecturi spectaculoase, toate sunt bifate în mare viteză, fotografiile sunt apoi frumos ordonate în fişiere, eventual arătate cu mândrie prietenilor şi, atunci când încercăm să şi povestim despre ce am văzut… constatăm că imaginile se cam amestecă!
Ce e de făcut? Să fim nişte turişti mai puţin „lacomi” şi să ne documentăm mai mult?! Eventual să citim rubrica de Travel din Timpul liber!