4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalAustria își va închide granița pentru persoanele sosite din Italia

Austria își va închide granița pentru persoanele sosite din Italia

Anunţul survine a doua zi după ce premierul italian Giuseppe Conte a declarat că întreaga Italie se află în carantină până luna viitoare, o nouă încercare inedită şi neaşteptată a guvernului de la Roma de a combate coronavirusul în cea mai afectată ţară din Europa.

„Principala prioritate este prevenirea răspândirii şi, astfel, importarea bolii în societatea noastră. Prin urmare, a fost impusă o interdicţie de intrare în Austria a persoanelor din Italia, cu excepţia celor care dispun de un certificat medical (care atestă că sunt sănătoase)”, a declarat Kurz într-o conferinţă de presă.

Premierul Sebastian Kurz şi ministrul austriac de interne, Karl Nehammer, au anunţat şi alte măsuri, printre care interzicerea evenimentelor în spaţii închise cu participarea a pe 100 de persoane şi a evenimentelor în aer liber cu peste 500 de persoane. Cursurile universitare vor fi suspendate, iar companiile sunt rugate să le permită angajaţilor să lucreze de acasă.

Austria a anunţat anterior că va introduce marţi controale la graniţa sa cu Italia, vizând în special vehiculele cu numere de înmatriculare italiene. Viena a anunţat săptămâna trecută că suspendă zborurile directe către oraşele italiene Milano şi Bologna, precum şi către Iran şi Coreea de Sud.

Austria a înregistrat până acum 157 de cazuri de coronavirus şi niciun deces, comparativ cu peste 9.000 de cazuri în Italia şi 463 de decese.

Cele mai citite
00:02:43

VIDEO. Familia regală britanică se întâlnește cu publicul, după slujba religioasă de Crăciun

Regele Charles al III-lea, regina Camilla și alți membri ai familiei regale britanice s-au întâlnit cu publicul după ce au participat la slujba religioasă...

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă