5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSpecialDoi români au murit, într-un accident pe o autostradă din Marea Britanie

Doi români au murit, într-un accident pe o autostradă din Marea Britanie

Cinci persoane, între care care doi români, au murit, iar altele au fost rănite, în centrul Marii Britanii, în apropierea orașului Birmingham, după ce un camion s-a ciocnit cu o mașină, informează BBC News, citat de Mediafax.

 

Primarul comunei Tulnici din judeţul Vrancea, Aurel Boţu, a declarat, miercuri, că două victime erau din localitate.

„Erau doi soţi, doi oameni simpli, care s-au dus în Anglia să muncească. S-a întâmplat necazul în timp ce se deplasau la muncă, miercuri dimineaţa, aceştia erau pe autostradă. Au mai fost plecaţi, au fost şi în Italia, apoi au mers în Anglia, după ce şi-au găsit acolo de muncă. Erau oameni care îşi vedeau de treaba lor, muncitori, au lucrat şi acasă, în comună. Ştiu că mai stăteau acolo cu câteva persoane în gazdă, în Anglia, unde lucrau în agricultură. Am înţeles că se duceau acum la cules de căpşuni”, a afirmat primarul.

Potrivit acestuia, femeia are un băiat din prima căsătorie, în vârstă de 23 sau 24 de ani, însă soţul ei avea grijă de acesta de parcă ar fi fost al lui.

Aurel Boţu a adăugat că va discuta, vineri, cu aleşii locali, modalităţile prin care pot contribui la ajutorarea fiului femeii. „Vom lua legătura cu el să vedem ce formalităţi trebuie să fie făcute. Îi cunosc bine şi ştiu ce nevoi au. Am primit cu tristeţe vestea”, a mai afirmat primarul.

Accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, pe Autostrada M6, în regiunea Staffordshire, după ce un camion s-a lovit cu un autoturism Nissan Micra.

Poliţia a dispus reţinerea şoferului camionului, un bărbat în vârstă de 60 de ani, sub acuzaţia de omor din culpă provocat prin conducerea în mod periculos a unui vehicul.

Cele mai citite

Rusia explică într-un manual școlar că a fost „forțată” să trimită trupe în Ucraina

Un manual școlar care aseamănă războiul din Ucraina cu lupta dusă de sovietici împotriva naziștilor și afirmă că Rusia a fost „forțată” să trimită...

Sorana Cîrstea, prima victorie după opt luni! Calificare în optimi la Linz după un meci dramatic

Sorana Cîrstea a obținut în această seară prima sa victorie după opt luni, calificându-se în optimile turneului WTA 500 de la Linz. Jucătoarea română,...

„Ceasul Apocalipsei”, tot mai aproape de sfârșitul lumii

Într-o decizie alarmantă, oamenii de știință de la "Bulletin of the Atomic Scientists" au mutat "Ceasul Apocalipsei" la doar 89 de secunde de miezul...
Ultima oră
Pe aceeași temă