5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSportPreședintele Iohannis: Sunt bucuros pentru semnalele pozitive pe care papa Francisc le-a...

Președintele Iohannis: Sunt bucuros pentru semnalele pozitive pe care papa Francisc le-a transmis, în ceea ce privește vizita sa în România

Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, într-un mesaj cuprilejul sesiunii științifice dedicate aniversării a 90 de ani de la semnarea Concordatului România – Vatican, că este bucuros pentru semnalele pozitive pe care papa Francisc le-a transmis în legătură cu așteptata sa vizită în țară, informează Agerpres.

„Relațiile dintre România și Sfântul Scaun s-au dezvoltat și s-au consolidat continuu, vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București fiind unul dintre acele momente memorabile care marchează generații. România este angajată în aprofundarea cooperării cu Sfântul Scaun. Vedem în această prețioasă relație șansa unei contribuții comune la rezolvarea sfidărilor contemporane. De aceea, sunt bucuros pentru semnalele pozitive pe care Sfântul Părinte Papa Francisc le-a transmis în legătură cu așteptata sa vizită în România. Îi suntem, de asemenea, recunoscători Sanctității Sale pentru grijă sa față de credincioșii români din Italia, cât și pentru atenția acordată studenților Colegiului Pio Romeno", a arătat șeful statului, în mesajul prezentat de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.

Președintele a subliniat că reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun la scurt timp după Revoluția Română din 1989 are, dincolo de dimensiunea sa diplomatică, o simbolistică particulară.

„Despărțirea de totalitarism a însemnat pentru români și o reapropiere de Dumnezeu. Lupta și sacrificiile pentru libertate și democrație au însemnat și începutul unui curs nou, de dialog, între creștinii de diverse culte, o continuă străduință spre o societate a toleranței", a susținut acesta.

Cele mai citite

Mario Balotelli, OUT de la Genoa! Dan Șucu și conducerea clubului pregătesc despărțirea de atacant

Mario Balotelli, fostul star al naționalei Italiei, nu mai are viitor la Genoa, echipa din Serie A al cărei președinte este Dan Șucu. Conducerea...

Sabonis și Jokic strălucesc în NBA! Performanțe incredibile pentru jucătorii europeni

NBA continuă să impresioneze cu dueluri spectaculoase și evoluții excepționale din partea jucătorilor europeni. Domantas Sabonis și Nikola Jokic au fost protagoniștii zilei, reușind...

Kyle Walker explică plecarea de la Manchester City! „Nu jucam suficient”

Fundașul dreapta englez Kyle Walker, care a cucerit toate trofeele posibile alături de Manchester City, a explicat de ce a ales să plece sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă