Camerunezul Samuel Eto’o (Internazionale Milano) urmează să semneze contractul multimilionar de trei sezoane cu gruparea rusă Anji Mahacikala, vineri, după ce joi va face vizita medicală într-o clinică din Roma, a anunţat presa din Italia şi Rusia, citată de AFP, preluată de Mediafax.
Potrivit ediţiei online a cotidianului Gazzetta dello Sport, Eto’o, în vârstă de 30 de ani, dublu câştigător al Balonului de Aur al Africii, va semna vineri contractul pentru o valoare estimată între 20 şi 30 de milioane de euro pentru Inter şi un salariu anual de 15-20 de milioane de euro.
Căpitanul Camerunului s-a antrenat normal cu Inter, marţi dimineaţă. Cele două cluburi negociază în privinţa anumitor detalii din contract, conform presei ruse.
Sâmbătă, la Douala, Eto’o a recunoscut pentru prima oară că negociează cu Anji.
Anji Mahacikala, grupare achiziţionată în luna ianuarie de miliardarul Suleiman Kerimov, l-a transferat în februarie pe fundaşul brazilian Roberto Carlos (37 de ani), care primeşte un salariu de cinci milioane de euro pe sezon.