Patru persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident care a avut loc pe DN 17, în localitatea Şieu Măgheruş, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce şoferul autoturismului în care se aflau a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului.
Dispecerul de serviciu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud a declarat pentru Mediafax că şoferul unui autoturism care venea din Italia a adormit la volan cel mai probabil şi a intrat cu maşina într-un cap de pod din şanţul de pe marginea drumului.
În urma impactului, toate cele patru persoane care se aflau în maşină au fost transportate cu ambulanţe la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, o femeie fiind în stare gravă.