10.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialBomba Iulia Timoşenko poate arunca în aer Ucraina

Bomba Iulia Timoşenko poate arunca în aer Ucraina

Susţinătorii fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, au anunţat pentru astăzi, la Kiev, o manifestaţie de solidaritate cu fosta conducătoare a Revoluţiei Portocalii, arestată vineri pentru „sfidarea Curţii” în procesul în care a fost acuzată de abuz de putere. La Kiev, manifestaţiile de stradă sunt interzise.

Câteva sute de susţinători ai Iuliei Timoşenko sfidau ieri un ordin judecătoresc – dat în cursul nopţii – care declara ilegală amplasarea corturilor protestatarilor în apropierea tribunalului. Cei circa 200 de veterani ai Revoluţiei Portocalii care şi-au instalat corturile în piaţă pentru a denunţa procesul împotriva Iuliei Timoşenko erau ieri înconjuraţi de poliţişti. Aceştia nu au intervenit în forţă pentru că mai mulţi parlamentari ai opoziţiei au coborât în stradă şi au declarat corturile drept „birouri de audienţă parlamentară”, ceea ce le asigură imunitatea faţă de decizia tribunalului. Mobilizarea ucrainenilor este încă slabă şi mulţi analişti cred că o nouă revoluţie este puţin probabilă – mai ales în luna august -, dar nu este nevoie decât de o scânteie ca Ucraina să sară în aer.

Decizia de arestare a fost luată după ce Timoşenko l-a acuzat de corupţie pe actualul prim-ministru, Mikola Azarov, chemat în faţa tribunalului în calitate de martor la proces. Timoşenko este acuzată că ar fi forţat compania de gaze naţională Naftogaz să încheie un acord dezavantajos cu Gazprom în 2009, fără să ceară aprobarea guvernului, aşa cum prevedea legea. Valoarea calculată a prejudiciului este de aproximativ 130 milioane de euro. Pe 1 ianuarie 2009, Rusia a oprit livrarea de gaze către Ucraina, solicitând achitarea datoriilor Naftogaz către Gazprom.

Criza a fost rezolvată pe 18 ianuarie, printr-un acord semnat de o Iulia Timoşenko aflată cu spatele la zid şi de Vladimir Putin la Moscova. Acum, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici susţine că Putin i-ar fi mărturist că nu înţelege nici el cum a putut Timoşenko să semneze un asemenea acord dezavantajos. Azarov – mâna dreaptă a lui Ianukovici – a fost chemat în faţa instanţei să depună mărturie despre cât de dezastruos a fost acest acord. În acel moment, Timoşenko i-a strigat: „Eşti un bătrân corupt pe care îl ştim de multă vreme şi care n-a răspuns niciodată pentru faptele sale”. Procuroarea Lilia Frolova s-a plâns imediat de comportamentul fostului premier şi, pentru a doua oară în 15 zile, a cerut arestarea Iuliei Timoşenko. De această dată, judecătorul a acceptat cererea. Timoşenko, care a caracterizat procesul drept o înscenare a lui Ianukovici, a declarat, la auzul deciziei, că „nu se va sinucide niciodată”.

Această declaraţie aparent surprinzătoare a fost destinată presei şi audienţei occidentale şi face aluzie la cazul fostului ministru de Interne al lui Leonid Kucima, Iuri Kravcenko, găsit mort cu două gloanţe în cap în propria locuinţă în 2005. Ancheta oficială a procurorilor ucraineni a conchis că Iuri Kravcenko – identificat ca unul din suspecţii principali în cazul răpirii şi decapitării jurnalistului Gheorghi Gongadze în anul 2000 – s-a sinucis.

Procesul Iuliei Timoşenko se reia azi, la ora 10.00, şi rămâne de văzut dacă decizia arestării va fi menţinută. Dincolo de riscul unei revolte populare, guvernul de la Kiev este supus presiunilor din partea Occidentului. Aproape toate ţările importante – Statele Unite, Marea Britanie, Franţa – au criticat arestarea şi au cerut eliberarea imediată a fostului premier ucrainean. Şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a exprimat „îngrijorarea gravă” a Europei faţă de încarcerarea Iuliei Timoşenko şi a avertizat Kievul asupra consecinţelor pe care acest proces-înscenare le poate avea asupra relaţiilor dintre UE şi Ucraina. În decembrie este programat un summit UE-Ucraina la care se aşteaptă semnarea Acordului de Asociere, primul pas către o posibilă aderare la UE. Acum, acordul şi chiar şi summitul sunt în dubiu. Dar poate că exact acest lucru şi l-a dorit Viktor Ianukovici.   

Cele mai citite

Rusia dă vina pe SUA pentru situaţia explozivă din Orientul Mijlociu

Rusia a afirmat marţi că situaţia explozivă din Orientul Mijlociu demonstrează "eşecul total" al politicii americane în regiune şi "neputinţa" Washingtonului de a preveni...

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă