Planul prevede măsuri de-a lungul întregului ciclu de viață al produselor și vizează să pregătească economia pentru un viitor verde, să consolideze competitivitatea, protejând în același timp mediul și să acorde noi drepturi consumatorilor
Transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050
Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic european, cel mai ambițios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetățenilor și întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziția către o economie verde și durabilă. Măsurile sunt însoțite de o foaie de parcurs inițială a principalelor politici și variază de la reducerea ambițioasă a emisiilor și investițiile în cercetarea și inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei.
,,Susținut de investiții în tehnologii ecologice, soluții durabile și noi întreprinderi, Pactul ecologic poate fi o nouă strategie de creștere a economică a UE. Succesul său depinde în mare măsură de implicarea și angajamentul publicului și al tuturor părților implicate.Pactul ecologic european stabilește o cale de tranziție justă și echitabilă din punct de vedere social. El este conceput în așa fel încât marea transformare care ne așteaptă să nu lase în urmă pe nimeni – niciun om, nicio regiune.” Se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Pactul ecologic european include o foaie de parcurs cu acțiuni menite:
- să stimuleze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară, mai curată
- să refacă biodiversitatea și să reducă poluarea.
Acțiuni în toate sectoarele economiei, inclusiv:
• investiții în tehnologii ecologice
• sprijin pentru inovare în sectorul industrial
• introducerea unor forme de transport privat și public mai puțin poluante, mai ieftine și mai sănătoase
• decarbonizarea sectorului energetic
• îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor
• colaborarea cu partenerii internaționali pentru îmbunătățirea standardelor de mediu la nivel mondial
UE va oferi sprijin financiar și asistență tehnică pentru a ajuta cetățenii, întreprinderile și regiunile cele mai afectate de trecerea la economia verde. Pentru aceasta, a creat Mecanismul pentru o tranziție justă, care va contribui la mobilizarea a cel puțin 100 de miliarde EUR în perioada 2021-2027 în regiunile cele mai afectate.