11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialChina bănuieşte că atacurile din Xinjiang au fost comise de terorişti antrenaţi...

China bănuieşte că atacurile din Xinjiang au fost comise de terorişti antrenaţi în Pakistan

Atacurile din provincia chineză Xinjiang, în urma cărora 19 persoane au murit la sfârşitul săptămânii trecute, au fost comise de „terorişti antrenaţi în străinătate”, a anunţat agenţia oficială China Nouă, citând surse guvernamentale, care au făcut referire la Pakistan, relatează AFP, citat de Mediafax.

Cel puţin 14 persoane au fost ucise sâmbătă şi duminică în oraşul Kashgar din provincia Xinjiang, în urma unor atacuri cu arme albe comise de uiguri, iar forţele de ordine chineze au anunţat duminică eliminarea a cinci agresori, în urma unor incidente violente.

Un suspect arestat după producerea incidentelor a afirmat că organizatorul atacurilor s-a antrenat în Pakistan, au precizat autorităţile din Kashgar.

„Un grup de extremişti religioşi, condus de vinovaţi antrenaţi în tabere teroriste din străinătate, se află în spatele atacurilor”, se arată într-un comunicat al municipalităţii din Kashgar, citat de China Nouă.

Agenţia chineză afirmă că primele informaţii obţinute de anchetatori indică faptul că liderii acestui grup „au învăţat să folosească explozibili şi arme de foc în tabere din străinătate ale Etim (Mişcarea islamică din Turkistanul oriental), în Pakistan, înainte de a veni în Xinjiang„.

China Nouă afirmă că în incidentele de duminică au fost ucişi şase civili, iar 15 persoane au fost rănite, după ce un grup de agresori a incendiat un restarant şi a lansat un atac violent asupra civililor la Kashgar, determinând poliţia să ucidă cinci suspecţi. Autorităţile au emis mandate de căutare pentru doi suspecţi uiguri şi au anunţat o recompensă de 100.000 de yuani (10.800 de euro) pentru orice informaţie care ar permite arestarea vreunuia dintre ei.

Cotidianul naţionalist Global Times a acuzat, în ediţia de luni, atât „extremişti veniţi din străinătate”, cât şi „unele mijloace de informare occidentale” pentru agravarea situaţiei din Xinjiang, prin provocarea „unui conflict între uiguri şi etnicii Han”. „Cei responsabili pentru atacuri erau toţi de origine uigură, însă apartenenţa lor etnică nu le oferă nici o scuză care să le permită să scape de pedeapsa pentru crime atât de oribile”, afirmă ziarul.

Provincia Xinjiang, cu populaţie formată din musulmani turcofoni, a fost teatrul unor confruntări sângeroase la 18 iulie, soldate cu cel puţin 20 de morţi. Presa oficială a afirmat că incidentele au fost declanşate de un atac terorist, în urma căruia mulţimea a înconjurat un post de poliţie, omorând patru persoane, iar poliţiştii au răspuns eliminându-i pe atacatori. Disidenţii uiguri au afirmat însă că poliţiştii au bătut cu brutalitate şi au ucis 14 uiguri şi au împuşcat alţi şase în timpul unei mişcări de protest.

În Xinjiang trăiesc mai mult de opt milioane de uiguri, majoritatea denunţând represiunea culturală şi religioasă îndreptată împotriva lor şi imigraţia masivă a etnicilor Han, majoritari în China.

În iulie 2009, capitala provinciei, Urumqi, a fost teatrul unor confruntări etnice violente, soldate cu cel puţin 200 de morţi şi 1.700 de răniţi, potrivit informaţiilor oficiale. Ulterior, autorităţile au declanşat o represiune violentă împotriva uigurilor, cu zeci de execuţii şi numeroase dispariţii şi arestări, care au agravat resentimentele acestora faţă de puterea comunistă chineză.

Cele mai citite

Ministrul Economiei: Brandurile românești trebuie aduse din nou în actualitate

Demnitarul a vizitat standurile celor peste 90 de expozanți, aflați la Târgul IMM de la Sinaia Ministrul Economiei a participat la deschiderea oficială a Târgului...

OFICIAL! România a câștigat la „masa verde” duelul cu Kosovo – UEFA a decis

Decizia UEFA în cazul meciului dintre România - Kosovo a fost una fermă, aducând atât sancțiuni severe pentru Kosovo, cât și pentru Federația Română...

Premieră europeană în România: Investiție de 50 milioane de euro într-o fabrică de baterii revoluționare

Fabrica, planificată să înceapă producția în vara anului 2026, va fi prima de acest tip din Europa și cea mai mare din lume Lockheed Martin...
Ultima oră
Pe aceeași temă