5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis, în vizită oficială în Statele Unite. El se va întâlni...

Președintele Iohannis, în vizită oficială în Statele Unite. El se va întâlni cu Donald Trump, în data de 9 iunie. Ambasada României la Washington: Întâlnirea este rezultatul unei activități diplomatice lansate și susținute imediat după începerea mandatului noului președinte al SUA

Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită de cinci zile în Statele Unite, în cadrul căreia va avea o întrevedere oficială cu șeful Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat Administrața Prezidențială.

„Întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, președintele Klaus Iohannis va aborda prioritățile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite", a precizat Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Și secretarul de presă al Casei Albe, Sean Spicer, a precizat, miercuri. că Donald J. Trump îl va primi pe președintele Klaus Iohannis, la Casa Albă, pe 9 iunie 2017, într-o vizită de lucru. În acest context, Trump va aborda „modalități de aprofundare a relațiilor și de întărire a parteneriatului strategic dintre Statele Unite și România".

În cadrul vizitei, în data de 5 iunie, Klaus Iohannis va participa, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizații American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existență. Cu acest prilej, AJC va acorda președintelui Klaus Iohannis distincția „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane, mai precizează Administrația Prezidențială.

În decizia de acordare a distincției, AJC a lăudat activitatea președintelui Iohannis ca „lider dedicat întăririi democrației și a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate antisemitismul și pentru a aprofunda legăturile dintre România și SUA, precum și între România și Israel”. Totodată, acordarea distincției a mai avut în vedere rolul României în cadrul Uniunii Europene și al dialogului transatlantic, în menținerea securității regionale și globale, dar și realizările recent încheiatei președinții-în-exercițiu române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Distincția va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfășoară în perioada 4-6 iunie, vor lua parte peste 2.500 de participanți din 70 de țări.

Vizita la Washington mai cuprinde și alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanții comunității de români din SUA.

Ambasada României la Washington salută anunțul Casei Albe

Ambasada României la Washington salută anunțul oficial al Casei Albe privind întâlnirea la nivel înalt dintre președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și președintele României, Klaus Iohannis. 

Într-un comunicat de presă, Ambasada României la Washinton precizează că întâlnirea este rezultatul unei activități diplomatice lansate și susținute imediat după începerea mandatului noului președinte al SUA,

La începutul lunii februarie, ambasadorul României, George Maior, a anunțat că „obiectivul nostru cel mai semnificativ din punct de vedere al dialogului politic bilateral la nivel strategic, este o vizită, o întâlnire între președintele României și președintele Americii" și că „România este un aliat semnificativ și important pentru SUA în regiune și chiar în plan global".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă