Enoriaşii bisericii din Piaţa Timotei Cipariu vor putea utiliza, pe termen lung, parcarea din faţa lăcaşului de cult.
Cea mai mare parcare închisă cu barieră din Cluj va fi oferită gratis locuitorilor în fiecare zi de duminică. Situată în Piaţa Cipariu, parcarea este construită pe terenul concesionat Bisericii Greco-Catolice, iar Primăria a făcut o înţelegere cu reprezentanţii instituţiei religioase pentru ca enoriaşii care vor participa la slujba din fiecare zi de duminică să-şi poată parca maşinile fără să plătească taxa de staţionare.
Până la urmă, măsura va fi implementată pe durata întregii zile, astfel că orice şofer îşi poate parca maşina gratis la orice oră. Este de aşteptat, însă, ca lumea să nu se înghesuie cu maşinile, mai ales că duminica este ziua cea mai puţin aglomerată în trafic din timpul săptămânii. Parcarea din Piaţa Cipariu este cea mai de succes dintre toate parcările cu plată din Cluj, pentru că aduce cei mai mulţi bani la bugetul local. Măsura permiterii parcării fără bani a fost luată în practică de mai multă vreme, însă acum ea a căpătat un caracter definitiv.