14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialBreivik ar putea fi inculpat pentru crime împotriva umanităţii

Breivik ar putea fi inculpat pentru crime împotriva umanităţii

Poliţia norvegiană intenţionează să invoce o nouă prevedere a Codului Penal, care pedepseşte „crimele contra umanităţii„, împotriva lui Anders Behring Breivik, care a recunoscut că este autorul masacrului soldat cu 76 de morţi vineri, a anunţat procurorul, citat marţi de un ziar, relatează AFP.

Introdusă în Codul Penal norvegian în 2008, această prevedere care se referă la „crimele contra umanităţii” include o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare.

Citat de ziarul Aftensposten, procurorul Christian Hatlo a subliniat că folosirea acestui paragraf 102 nu este în acest stadiu decât o posibilitate.

Poliţia a invocat până în prezent primele două alineate ale paragrafului 147, care vizează „actele de teroare” şi care prevăd o pedeapsă maximă de 21 de ani de închisoare.

Aceste două alineate se referă la „destabilizarea gravă a funcţiilor esenţiale ale societăţii” şi intenţia de a „genera panică în rândul populaţiei”.

În prezent, Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, are doar statut de suspect, chiar dacă şi-a recunoscut faptele în cursul audierilor. O inculpare nu poate interveni decât la finalul anchetei.

Cele mai citite

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă