CFR Cluj şi-a continuat forma bună din partidele amicale şi a câştigat mult mai clar decât o arată scorul, 2-0, meciul cu Astra Ploieşti, din prima etapă a sezonului. Noile transferuri ale alb-vişiniilor au adus o prospeţime evidentă în jocul feroviarilor, care au zburdat pe teren în majoritatea timpului. Cu o viteză în plus faţă de mai toate echipele care au jucat în prima etapă, ardelenii au impus respect şi teamă în rândul formaţiilor din Liga I, mai cu seamă în tabăra contracandidatelor. „Cel mai mult mi-a plăcut CFR-ul. A combinat frumos şi a jucat numai pase de efect”, a înghiţit în sec patronul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali.
Sabău se teme
De departe, însă, cel mai speriat de jocul CFR-ului este antrenorul celor de la FCM Târgu-Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, care a privit chiar din tribună recitalul clujenilor. „Cu siguranţă, CFR Cluj arată altfel decât în sezonul trecut. Nu putem să ne facem o idee despre candidatele la titlu, dar Clujul are o şansă destul de bună. Au transferat mulţi jucători, dar mai au nevoie de omogenitate” şi-a făcut curaj Sabău, înainte de meciul direct de sâmbătă. La Târgu-Mureş ar putea apărea în formaţia lui Jorge Costa şi Ronny da Silva, dar şi Santos Weldon, alte două transferuri din această vară.