4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe şanse mai au privatizările după eşecul Petrom

Ce şanse mai au privatizările după eşecul Petrom

Vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute de statul român la o serie de companii din domeniul energetic este prevăzută în scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional. Astfel statul ar pierde monopolul deţinut în energie şi ar putea creşte interesul investitorilor pentru acest domeniu. O primă încercare a fostă făcută recent, prin oferta pentru Petrom.

Subscrierile sub 80%, faţă de cât prevedea prospectul iniţial au făcut ca oferta să eşueze. Reprezentanţii guvernului au anunţat însă că oferta va fi reluată, cel mai probabil la sfârşitul primului trimestru din 2012. Mai mult, primul ministru Emil Boc a declarat că oricum, România nu este disperată la acest moment pentru a vinde acţiunile listate la Petrom la orice preţ şi în orice condiţii.

Strategii regândite

În plus, calendarul pentru vânzarea acţiunilor Petrom va trebui discutat şi cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale. Cum va influenţa însă eşecul ofertei Petrom, vânzarea unor pachete de acţiuni la celalete comapanii din energie (Transgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Romgaz şi altele) ? Analiştii economici spun că în condiţiile în care se va gasi un moment oportun de piaţă şi strategia va fi regândită vor fi şanse mari de reuşită.

Economistul şef al Raiffesien Bank apreciază că va fi nevoie de o nouă strategie, de o nouă abordare pentru preconizata vânzare a pachetelor de acţiuni.„Companiile din domeniul energiei sunt atractive. Strategia de vânzare va trebui însă bine pusă la punct. În cazul ofertei Petrom, pe lângă contextul internaţional dficil şi strategia a lăsat de dorit. Evident, mesajul a fost negativ, poate strategia nu a fost una bine aleasă. Ar trebui regândiţi unii parametri, comunicarea ar trebui să fie mai eficientă. Dacă strategia însă va fi bine pregătită, atunci şi vânzarea pachetele de acţiuni ar trebui să fie un succes”, ne-a declarat Ionuţ Dumitru.

Ca să nu mai aibă parte de încă un eşec, guvernanţii ar trebui să aleagă momentul oportun pentru ofertarea pachetelor de acţiuni la companiile din energie, iar statul ar trebui să adopte o politică oportunistă, consideră analistul economic Aurelian Dochia.

Organizare defectuoasă

„Pentru Guvern trebuie să fie mai importantă vânzarea compnaiilor cu pierderi care pun presiuni pe buget. În general, companiile din energie sunt interesante pentru investitori pentru că sunt compnaii care merg bine. Momentul vânzării de acţiuni trebuie ales însă cu grijă şi cred că chiar în cazul unor înţelegeri deja avute cu FMI se poate negocia. Trebuie ales un moment prielnic, probabil sfârşitul anului sau după va fi o alegere înţeleaptă. În plus, nu trebuie ieşit pe piaţă cu toate deodată, piaţa românească nu suportă vânzări de volume mari”, a menţionat Aurelian Dochia.

Şi managerul societăţii de brokeraj Vienna Investment, Adrian Simioneascu apreciază că va trebui ales momentul potrivit pentru scoaterea la vânzare a companiilor cu profil energetic.

„În cazul Petrom a fost vorba de un semieşec. Organizarea a fost defectuoasă şi a fost şi un moment neprielnic (ţinând cont de agitaţia bursieră de pe piaţa europeană şi internaţională). Companiile din energie sunt interesante pentru investitorii, există o adevărată luptă pentru acestea. Dar trebuie aşteptat un moment oportun pentru a ieşi cu oferte. Referitor la cazul Petrom, e bine de reamintit şi ce s-a întâmplat în cazul privatizării BCR. La prima încercare a fost o sumă mică, s-a considerat că este un eşec, ca apoi, după o perioadă să fie o vânzare de succes”, a precizat Adrian Simionescu.

Cele mai citite

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă