2.9 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialDisponibilizările din Poşta Română trimit sindicaţiştii în stradă

Disponibilizările din Poşta Română trimit sindicaţiştii în stradă

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, ameninţă că în două săptămâni peste trei mii de sindicalişti vor ieşi în stradă, nemulţumiţi de disponibilizările din Poşta Română, care nu duc la o modernizare a companiei, precizând că problema a fost discutată, vineri, şi cu delegaţia FMI, informează Mediafax.

Dumitru Costin a spus că la discuţiile cu delegaţia FMI sindicaliştii au amintit problema privind neaplicarea măsurilor concrete de reintegrare pe piaţa muncii a celor disponibilizaţi din companiile de stat.

Sindicaliştii au dat ca exemplu situaţia angajaţilor de la CFR şi a celor din Poşta Română.

„Nu se discută despre modernizare, doar despre disponibilizări, astfel că peste două săptămâni trei mii de oameni ies în stradă pentru a protesta faţă de acest fals pas de restructurare”, a spus Costin.

Potrivit liderului BNS, reprezentanţii FMI le-au dat dreptate în ceea ce priveşte faptul că Guvernul nu se gândeşte la programe coerente de modernizare. Sindicaliştii au spus că în ceea ce priveşte CFR, guvernanţii au distrus toate companiile şi le-au adus într-o situaţie fără ieşire, deşi cu ani în urmă puteau face ceva pentru a le salva, la fel cum pot face acum pentru Poşta Română.

Costin a precizat că doar disponibilizările nu rezolvă problema, ci amână la nesfârşit luarea unor soluţii concrete. „Am constatat şi noi şi FMI că există o tendinţă de amânare a modernizării companiilor de stat”, a mai spus liderul BNS.

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale este prezentă începând de miercuri la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, reprezentanţii instituţiilor internaţionale urmând să analizele modul în care au fost îndeplinite reformele în prima jumătate a acestui an. Misiunea îşi va încheia vizita pe 1 august, când vor fi prezentate concluziile într-o conferinţă de presă.

Oficialii instituţiilor internaţionale s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanţi ai sindicatelor.

Poşta Română va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, operaţiunea implicând restructurarea a 1.400 de posturi, în acest an fiind deja desfiinţate 900 de unităţi de profil, reţeaua ajungând la 6.100 de oficii.

În noua etapă a reorganizării reţelei sunt incluse 402 subunităţi şi 47 de oficii poştale rural mecanizate (specializate în prelucrarea trimiterilor din mediul rural), anunţa, în 12 iulie, compania de stat.

Directorul general al companiei, Dan Neagoe, declara într-o conferinţă de presă că în urma celei de-a doua etape a restructurării unele posturi vor fi defiinţate, iar personalul redistribuit în alte unităţi ale companiei, precum societatea bancară sau cea de asigurare pe care Poşta Română şi-a propus să le înfiinţeze.

El adăuga că eventualele concedieri vor fi stabilite în urma unei analize. „Vom vedea dacă vor fi şi oameni implicaţi în această restructurare”, a spus atunci Neagoe.

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va desfiinţa cel puţin 70 posturi administrative şi va reduce numărul de oficii poştale cu mai mult de 900 unităţi până la sfârşitul lunii iulie.

Acţionarii Poştei Române, cel mai mare operator de profil, sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

Cele mai citite

Audierea ultimilor șase comisari europeni desemnați, printre care și Roxana Mînzatu, va avea loc marți în Parlamentul European

Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi...

Cum să alegi ciorapi din bumbac, pentru copii, dintr-un magazin de produse textile

Ciorapii pot fi unele dintre accesoriile și articolele atât de banale și totuși cele fără de care nu putem. Fie vorba pentru copii sau...

Sectoarele cu cele mai mari scumpiri în octombrie

În octombrie 2024, prețurile au înregistrat creșteri semnificative față de aceeași lună a anului trecut, iar serviciile poștale, legumele și fructele proaspete au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă