Cea mai bună voce de metal simfonic din Europa și, probabil, una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii, -Tarja este următorul nume confirmat pe afișul Festivalului ARTmania, eveniment care va avea loc la Sibiu, în perioada 28-29 iulie.
Soprana și pianista finlandeză care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish își va prezenta noul album în premieră în Transilvania, într-un concert ce va avea loc în Piața Mare din Sibiu sâmbătă, 29 iulie. Tarja Turunen, o soprană cu un ambitus excepțional, o tehnică impecabilă și un spirit rock viguros și profund, vine la Sibiu în cadrul turneului The Shadows Show, început la finalul anului trecut pentru promovarea celor mai recente dintre materialele sale, EP-ul „The Brightest Void” și albumul „The Shadow Self”.
Au mai confirmat venirea la Sibiu și germanii Beyond the Black, eroii rock–ului simfonic european. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt vârf de lance în muzica metal continentală, spune critica, estimând că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o demonstrație de virtuozitate și de sensibilitate creativă. Li se alătură pe afișul ARTmania vedetele noului val de rock alternativ din Israel, Walkways, o trupă tânără care și-a câștigat faima pentru maniera deosebită în care alătură reprizelor executate în forță părți lirice, de o mare delicatețe. Tarja, Beyond the Black și Walkways sunt cele mai noi nume confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania, care a anunțat până acum alte patru trupe importante: Lacuna Coil, Riverside, You And Me At Six și Devin Townsend Project.