Anunţ public lansarea Asociaţiei Revoluţionarilor Care Nu Au Apucat Revoluţia. Mărturisesc aici public că în ultimii 20 de ani am trăit o dramă interioară care m-a măcinat: eram prea mic la revoluţie. Aveam 13 ani şi îmi doream cu ardoare să ies să mă lupt cu tiranul, dar eram în vacanţa de iarnă la ţară, mama m-a tras de urechi şi m-a pus să stau locului. Deci, lipsind de la revoluţie în mod evident din motive care nu îmi pot fi imputabile, dar dorind cu ardoare să lupt, cred că mi se cuvine titlul de revoluţionar, ceva pensie specială, scutire de impozit şi ceva bilete gratuite pe CFR. Altfel, pot să atest cu martori (mama, tata şi bunica) următoarele merite:
1) am fost gata să mor sau să fiu rănit pentru revoluţie, faptul că nu am murit sau nu am fost rănit e un detaliu tehnic, nu e vina mea că teroriştii nu au ajuns şi în comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa, deci merit ceva pensie pe chestia asta;
2) în ziua de 21 decembrie 1989, am ieşit în faţa porţii şi m-am uitat ameninţător la o coloană de tancuri care se plimba între Târgovişte şi aeroportul militar Boteni, care este peste gârlă de satul meu. Cum a fugit Ceauşescu s-au întors şi tancurile, le-am iertat că stricaseră asfaltul, le-am zâmbit şi le-am făcut cu mâna în mod prietenos, deci am trecut de partea poporului şi a armatei imediat şi am ajutat moral soldaţii noştri revoluţionari. Sunt sigur că asta a contribuit decisiv la moralul lor şi, dacă am înţeles eu bine revoluţia, soldaţii ăia s-au întors la Târgovişte, unde apoi l-au împuşcat pe tiran, deci… E clar că merit să circul gratis pe RATB;
3) restul revoluţiei l-am petrecut la televizor, am spart seminţe şi am fost emoţionat de curajul tovarăşului Ion Iliescu, care s-a bătut cu tiranul, măcar pentru emoţiile acelor zile şi o scutire revoluţionară de impozit cred că mi se cuvine. Cred că în situaţia mea sunt mulţi alţi tineri potenţial revoluţionari care au avut neşansa să se nască prea târziu. Este profund nedrept să nu avem certificate tocmai noi, revoluţionarii care sigur am fi ieşit în stradă dacă aveam ocazia. Deci anunţ public crearea ARNAR şi ne alăturăm fraţilor noştri revoluţionari în lupta comună pentru scutiri de impozite. Mulţumesc.
Bon, este o glumă. Dar nesimţirea unei Asociaţii a Revoluţionarilor Care Nu Au Apucat Revoluţia nu ar fi cu nimic deosebită de nesimţirea curentă, prezentă şi sufocantă a multelor Asociaţii de Revoluţionari Care Nu au Păţit nici pe Dracu’ dar le e Lene să Muncească, Deci Vor Privilegii (ca să nu mai inventăm alt acronim, le spunem pe scurt: Fripturiştii Revoluţiei).
Ca să fie clar, există doar patru categorii de revoluţionari care merită respectul nostru: victimele, răniţii, urmaşii şi revoluţionarii fără certificat. Victimele reprezintă marii noştri nedreptăţiţi. Gândeşte‑te, dragă cititorule, şi spune în gând numele a cinci oameni care au murit la revoluţie. Ai ajuns la trei şi te-ai oprit? Nu e vina ta, e vina noastră, a tuturor. Am avut un moment de curaj naţional în istoria noastră recentă şi l-am făcut praf. Au murit nişte oameni şi nici măcar nu îi ştim. La fel cu răniţii şi cu urmaşii victimelor. Trebuie ajutaţi, trebuie sprijiniţi.
Apoi, ultima categorie sunt revoluţionarii care nu au vrut certificat. Doar ei sunt adevăraţii revoluţionari: oameni superbi care au ieşit în stradă, apoi s-au întors la casele lor şi gata. Şi-au văzut de viaţă. Apoi au fost indignaţi că lichelele şi fripturiştii revoluţiei au inventat sistemul cu certificatul care aduce privilegii. Au făcut chiar şi o Asociaţie a Revoluţionarilor fără Privilegii. Radu Filipescu era preşedintele ei, un om care a chemat lumea la manifestaţii încă din anii ’80, a făcut puşcărie politică pe vremea lui Ceauşescu, apoi a fost la revoluţie, şi-a văzut de viaţă şi a revenit la tema revoluţiei doar când a văzut-o violată de alţii. Radu Filipescu merită respectul şi recunoştinţa noastră. Am avut deci o asociaţia a revoluţionarilor care refuză să ia certificat de revoluţionar. Doar simpla ei existenţă şi anulează orice drept moral al revoluţionarilor cu certificat. Nu există revoluţionar cu certificat, există doar lichele care s-au certificat ca revoluţionari. Nu ştiu dacă Asociaţia condusă de Radu Filipescu mai e activă, dar ei şi doar ei reprezintă moral Revoluţia Română. În rest, toată puzderia de asociaţii ale revoluţionarilor cu patalama, şi cele pro-Iliescu, şi alea anti-Iliescu reprezintă o fraudă morală în sine, o nesimţire în formă asociată.
Serios, cum poţi tu om întreg, nerănit, în sfârşit liber, liber să faci afaceri, poezie, politică, liber să fii cum vrei să foloseşti libertatea asta ca să pretinzi pensie pentru că ai fost la revoluţie?! Ce mâzgă sufletească trebuie să cloceşti în tine ca să ceri aşa ceva de la ţara ta? Şi nu vorbesc aici de corupţie, în mod evident mulţi revoluţionari cu patalama sunt puşlamale care au dat bani pe certificat, s-au făcut revoluţionari pentru pensie într-un sistem în care poţi cumpăra orice fel de hârtie, chiar şi certificat de eroism. Vorbesc şi de revoluţionarii care chiar au fost la revoluţie: aţi avut momentul vostru de glorie, aţi ales să cereţi bani pe el, sunteţi demni de dispreţul nostru!
Mă enervează numele legii, cică Legea Recunoştinţei. În afară de răniţi şi urmaşi, care recunoştinţă? Vreţi recunoştinţă din partea noastră? Vă dăm medalii. Vă cântăm imnul. Nu bani, nu certificate, nu bilete CFR gratuite. Dragi revoluţionari fripturişti, să vă fie clar: nu avem nici un fel de recunoştinţă faţă de voi şi nici nu a existat aşa ceva. Nici măcar Iliescu, care v-a umplut de privilegii, nu v-a fost recunoscător. Aţi fost masă de manevră, v-aţi adunat în trupe de şoc pe model fascist italian (veteranii din război italieni = revoluţionarii români) şi aţi susţinut politicieni contra privilegii sau aţi şantajat şi ameninţat politicienii fricoşi.
Dragi revoluţionari fripturişti, să vă fie clar: vă dispreţuim enorm, vă dăm pensii de frică pentru că am fost conduşi de fricoşi, dar insist să vă uitaţi mai bine în plicurile alea cu bani, veţi vedea acolo şi nişte flegme morale din partea noastră, a contribuabililor. Mai mult chiar, dragi revoluţionari fripturişti, aflaţi că ne e ruşine cu voi. Sunteţi scursurile, mizeria, ruşinea vie a ceea ce a devenit revoluţia noastră. După ce am făcut-o loviluţie, lovitură de stat, KGB-istă, apoi am şi curvăsărit-o cu nişte hăndrălăi care vor privilegii. Deci, nici o recunoştinţă pentru voi, doar frică, şantaj, dezgust şi ruşine.
Liderul uneia dintre aceste fascii revoluţionare îi transmite lui Emil Boc că datorită lor a ajuns azi prim-ministru. Probabil e convins că şi datorită lui pot eu să scriu acest articol. E probabil convins că pentru o zi în care şi-a făcut doar datoria de cetăţean acum 20 de ani merită restul vieţii bani nemunciţi din impozitele mele. Îi spun doar atât: hai, sictir!
Emil Boc a expus un principiu minimal moral: doar răniţii şi urmaşii să fie ajutaţi, în rest recunoştinţă fără bani.
Dragi lichele ale revoluţiei, poate nici Emil Boc nu va avea curajul să vă retragă privilegiile, dar dacă rămâneţi totuşi cu pensiile alea, nu uitaţi data viitoare când vine poştaşul: găsiţi în plic o grămadă de dispreţ din partea noastră.
Cristian Ghinea este director
al Centrului Român
de Politici Europene
