Când peste jumătate dintre elevii de clasa a XII-a nu sunt în stare să absolve liceul şi când peste două treimi dintre profesorii înscrişi la titularizare pică fără drept de apel, înseamă că bugetul de stat finanţează o gaură neagră, iar societatea şi-a garantat un viitor falimentar.
Singurul lucru bun este că, măcar în acest 2011, avem un acces necenzurat la tabloul performanţelor reale din învăţământul românesc, deopotrivă ale elevilor şi profesorilor.
În plus, avem probe concrete, cifre nu vorbe, că miniştrii Educaţiei de până acum au fost plătiţi degeaba, iar surogatele de reforme pe care le-au iniţiat au reprezentat fie rodul incompetenţei, fie al megalomaniei, fie al unor ţesături de interese în care s-au lăsat prinşi.
Culmea este că mulţi dintre aceşti distinşi „foşti” sunt şi în prezent împinşi în faţă de partidele care i-au promovat odinioară în guvern.
Filosofi, politehnişti, medicinişti, diverşi literaţi ne vorbesc de pe neclintite poziţii de rectori şi de specialişti în educaţie şi dau lecţii de care ei înşişi n-au fost în stare să se ţină la vremea când aveau toată puterea să o facă.
Nici unul nu dă, în schimb, semne că regretă şi că ar simţi o oarece greutate pe suflet în faţa situaţiei pe care ne-o înfăţişează procentele de la bacalaureat şi titularizare, evadarea universităţilor româneşti din clasamentele internaţionale, precaritatea – de la an la an mai mare – a condiţiei de dascăl în această ţară, nepotismul din învăţământul superior şi largul apetit pentru fraudă al multor studenţi şi prea multor universitari.
De altfel, la halul în care a ajuns învăţământul în această ţară n-ar fi deloc exagerată nici înfiinţarea unui tribunal special, care să administreze probe, să judece şi să-i condamne pe toţi creatorii, coordonatorii şi complicii acestui sistem de educaţie.
Sistem care, debil cum a ajuns, ar trebui tratat ca o problemă de siguranţă naţională.
Ne convine sau nu, în România următorilor ani ameninţarea prostiei şi a lipsei de pregătire va fi mai mare decât cea a terorismului şi a oricărei forme de fundamentalism la modă în zilele noastre.
Deja au intrat în câmpul muncii, la stat şi la privat, în poziţii neutre, dar şi în poziţi-cheie, diverse „vârfuri” ale şcolarizării din ultimii 10 ani. „Vârfuri” care, însă, în condiţiile unei pregătiri şi a unei competiţii corecte, n-ar fi mai mult decât rebuturi obligate la reorientare profesională.
Tocmai de aceea, mai că aş pleda pentru un exerciţiu de catharsis naţional: în fiecare sală de clasă sau de curs să atârne, chiar alături de camerele video, figurine de 55% şi 70%, întru veşnica pomenire a procentelor reale de nereuşită din şcoala românească.
Aş mai pironi,în aceleaşi săli, şi figurine cu cifrele alocaţiei din PIB direcţionată către învăţământ, dar şi a salariului meschin cu care se intră în sistem şi a veniturilor nesimţite pe care le pot acumula dinozaurii şi „combinatorii” didacticii mioritice.
Aş mai atârna un tablou mare, reprezentând colajul conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor morale în care se plasează nume grele din educaţie şi din politică.
Aş mai atârna şi o hartă a nepotismelor din universităţi, una a plagiatelor şi o alta a punctajelor ruşinoase obţinute de personaje din vârful sistemului la articolele publicate în reviste de specialitate.
În final, nu aş ezita să plantez în fiecare şcoală generală, liceu şi universitate fotografia la zi a prostituţiei politice de pe centura învăţământului autohton.
Aş face asta pentru profesorii oneşti, elevii silitori şi studenţii care se gândesc la viitor raportându-se corect la prezent.
Doar pentru ei ar conta dezechilibrele din alăturarea de mai sus. Pentru ceilalţi nu, pentru că tocmai ei sunt la originea dezmăţului.
