30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialProtest pentru oprirea sacrilegiului de la Biserica Mavramol

Protest pentru oprirea sacrilegiului de la Biserica Mavramol

Peste o sută de gălăţeni au înfruntat arşiţa pentru a participa la marşul de protest motivat de faptul că municipalitatea ignoră de 14 ani sentinţele pronunţate în cele 18 procese deschise de parohie şi în care instanţele judecătoreşti au dispus demolarea clădirii cu etaj construite în 1990 la doi metri de altarul Bisericii Mavramol, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Procesiunea s-a deplasat către Primăria Galaţi, unde, în timp ce enoriaşii au rostit rugăciuni, o delegaţie a comitetului parohial, condusă de preotul Mihai Gherghe, i-a înaintat primarului Dumitru Nicolae un memoriu prin care cer ca Legea Protecţiei Monumentelor Istorice să fie respectată şi clădirea respectivă, care găzduieşte o cârciumă, să fie demolată.

„Deşi noi am sesizat la timp abuzurile ce s-au făcut prin construirea acestui imobil, inclusiv pentru terasa care nu a avut proiect şi autorizaţie de construcţie, fără să mai vorbim de lipsa consimţământului vecinilor şi a avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, instituţia dumneavoastră a tratat această situaţie cu superficialitate. (…) Nădăjduim că în al 12-lea ceas Primăria va face totul pentru dreptate”, se spune în memoriu. La finalul unei discuţii de o oră, în care membrii comitetului parohial şi-au expus argumentele primarul Dumitru Nicolae a promis că va face ceea ce dictează legea şi clădirea va fi demolată.  

Cele mai citite

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Creșterile de taxe din Ucraina, esențiale pentru finanțarea apărării în fața invaziei ruse

Ministrul ucrainean de Finanțe, Sergii Marcenko, a declarat vineri că majorările fiscale discutate în Parlamentul de la Kiev sunt cruciale pentru sprijinirea eforturilor Ucrainei...
Ultima oră
Pe aceeași temă