Update: Căderile de apă înregistrate în timpul furtunii puternice de duminică, din Bucureşti, au ajuns la 53 de litri pe metru pătrat în zona Roşu – Militari, a declarat directorul de intervenţii din cadrul Apa Nova, Epsică Chiru, scrie Mediafax.
Epsică Chiru a spus că, încă de la începutul furtunii, în teren au fost trimise zece echipaje.
El a precizat că nu mai sunt străzi inundate, fiind vorba doar despre anumite acumulări în zona Rigolelor, însă echipajele Apa Nova intervin în teren.
„Nu sunt probleme deosebite. Apa este în curs de a fi colecată”, a spus reprezentantul Apa Nova, acesta adăugând însă că au fost înregistrate aproximativ 30 de apeluri telefonice legate de incidente la reţeaua de canalizare.
Update: Furtuna puternică de duminică seară din Bucureşti a afectat mai multe linii de transport în comun ale RATB, circulaţia fiind întreruptă pe liniile 5, 8, 25, 36, 330, 61, 69, 90, 91, potrivit Mediafax..
Purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, a declarat că pe Bulevardul Preciziei un pom a căzut pe reţeaua de contact, afectând circulaţia rutieră pe liniile 8,25 36. Astfel, de la ora 20.10, în zonă nu s-a mai putut circula.
De asemenea, pe Calea Dorobanţi, în zona TVR, un pom a căzut pe linia 330, a spart geamul de pe partea dreapta faţă a unui autobuz, o călătoare fiind rănită uşor de cioburi.
La ora transmiterii acestei ştiri, nu funcţionează nici mijloacele de transport în comun pe liniile 61, 69, 90 şi 91, pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu, în zona Facultăţii de Drept.
Pe strada Barbu Văcărescu, un cablu s-a agăţat de pantograful unui tramvai, linia 5 fiind blocată. Echipele de intervenţie sunt la faţa locului.
Potrivit Brânduşei Raeceanu, au mai fost probleme şi pe alte linii RATB, dar problemele au fost remediate în 15 – 20 de minute.
În cazurile nerezolvate, este nevoie de intervenţia, pe lângă echipele RATB, şi a altor echipe de intervenţie, a celor de la Administraţia Străzilor, care trebuie să îndepărteze crengile de pe reţeaua de contact.
Update: Meteorologii au prelungit cu o oră valabilitatea avertizării Cod portocaliu de vijelii, grindină şi ploi torenţiale emise pentru Bucureşti şi zonele din împrejurimi.
Meteorologii au emis o avertizare de ploi şi vijelii pentru Bucureşti, zonele din împrejurimi şi judeţul Giurgiu, precum şi o avertizare cod portocaliu de ploi şi grindină pentru judeţele Braşov şi Covasna, valabile duminică până la ora 21.00, potrivit Mediafax.
Avertizarea Cod portocaliu, emisă de la ora 18.40 până la ora 20.00 vizează judeţul Braşov – sud-estul judeţului, Zărneşti, Râşnov, municipiul Braşov, judeţul Covasna şi Întorsura Buzăului.
Aici vor fi descărcari electrice, averse de ploaie ce pot depăşi izolat 30 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări ale vântului.
Avertizarea nowcasting, emisă pentru Bucureşti şi zonele din împrejurimi este valabilă până la ora 21.00 şi se referă la vânt cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină, averse cu caracter torenţial.
Aceleaşi fenomene meteorologice vor fi semnalate până la ora 20.30 şi în judeţul Giurgiu.