2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăTechGabriela Firea îi dă replica lui Victor Ponta, după ce acesta a...

Gabriela Firea îi dă replica lui Victor Ponta, după ce acesta a luat apărarea Cabinetului Grindeanu: Nu mă miră reacția lui. Dacă era încă preşedinte PSD, n-aş fi fost primar al Capitalei

Gabriela Firea a reacționat, luni seară, după ce fostul premier Victor Ponta a intervenit în controversa dintre primarul Capitalei și premierul Sorin Grindeanu. În acest context, ea a afirmat că nu este surprinsă de reacție și că, dacă Ponta ar mai fi fost președinte al PSD, ea nu ar fi ajuns la șefia Primăriei Bucureștiului, întrucât nu a avut susținerea lui în campania electorală, potrivit Mediafax.

„Spre deosebire de Dl. Victor Ponta, eu nu-l voi jigni, nu-l voi compara cu vreun personaj politic, nici nu-l voi ironiza. Tocmai pentru că eu cred într-o politică a faptelor bune pentru oameni, nu într-una a duelurilor verbale ori scrise între politicieni. Reacţionez nu pentru că m-am simţit atacată ca persoană, ci pentru că s-a încercat trimiterea în derizoriu a unui demers al meu prin care nu încercam să obţin avantaje pentru mine, ci pentru cei care ne-au dat votul nouă, celor de la PSD. Am comunicat public câteva dintre neajunsurile pe care le întâmpin ca Primar General în relaţia cu Guvernul. Am vorbit doar după ce m-am convins că reprezentanţii guvernamentali cărora le-am solicitat sprijinul pentru problemele Capitalei au avut suficient timp să să răspundă pozitiv, ceea ce nu s-a întâmplat. Probabil Bucureştiul nu reprezintă pentru ei o prioritate, deşi o Capitală bine administrată şi cu problemele rezolvate înseamnă jumătate de ţară bine guvernată", a transmis Gabriela Firea, prin intermediul unei declaraţii de presă.


Citește și:  Gabriela Firea, despre o posibilă remaniere: Liviu Dragnea nu va face rabat de la calitate. Privesc cu îngrijorare că Sorin Grindeanu nu se mai consultă cu el

Primarul Capitalei și vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a afirmat, duminică seara, că privește cu îngrijorare că premierul Sorin Grindeanu nu se mai consultă cu liderul social-democrat, Liviu Dragnea. Totodată, ea a vorbit și despre evaluarea activității miniștrilor din actualul Cabinet, precizând că șeful PSD „nu va face rabat de la calitate”.


Ea a continuat afirmând că preferă să spună adevărul şi să schimbe relaţia cu Guvernul.

„Realitatea este că dacă Dl. Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici Primar General. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă mira reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea Dlui Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la Prezidenţiale? De ce spun asta? Pentru că eu nu am făcut altceva decât să solicit un sprijin legitim de la Guvern pentru Capitală. Şi să spun public faptul că unii reprezentanţi ai Guvernului ignoră problemele Bucureştiului. Cu riscul de a-l supăra în continuare pe fostul premier, voi apăra valorile naţionale, o întreprindere a statului român, iar cât voi fi Primar General Radet-ul nu va fi de vânzare, aşa cum vor unii dintre foştii lucrători în instituţiile de forţă ale ţării, care acum s-au convertit în corporatişti, şi care ameninţă în stânga şi-n dreapta. Îi dezamăgesc anunţându-i că nu mă sperii. Aşa cum nu m-am speriat de Preşedintele ţării când Preşedintele PSD m-a trimis în Comisia parlamentară „Nana”, unde mi-am făcut datoria până la capăt, punându-mi în pericol familia, nici acum nu mă voi speria de cei care sunt deranjaţi că nu tac. Acţionez la un singur ordin, şi acela este ordinul românilor. Dacă Dl. Ponta a ales să mă atace pe mine, dorind să se erijeze în apărătorul necondiţionat al întregului guvern, cu riscul de a-i abandona încă o dată pe bucureşteni, eu prefer să spun adevărul, oricât de neplacut ar fi, dar care ne va ajuta să lăsăm ceva bun şi stabil în urma noastră, pentru românii care şi-au pus atâtea speranţe în noi", a mai spus Gabriela Firea.


Citește și: Sorin Grindeanu îi dă replica lui Firea, după ce l-a criticat pentru modul în care își face datoria: A fi prim-ministru reprezintă o răspundere imensă, pe care o iau în serios în fiecare secundă. Adversarii PSD se află în afara partidului

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, luni, într-un mesaj postat pe Facebook, că a fi șeful Guvernului reprezintă „o răspundere imensă”, pe care o ia în serios „în fiecare secundă”. Precizarea vine după ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a criticat atât pe el, cât și modul în care acționează miniștrii din Cabinetul pe care îl conduce.


Fostul lider PSD Victor Ponta a reacţionat, luni, la criticile Gabrielei Firea la adresa Executivului condus de Sorin Grindeanu, întrebându-se ”ca cetăţeanul turmentat” dacă schimbarea guvernului este urgenţa social-democraţilor în această vară şi dacă asta este ceea ce îşi doreşte electoratul PSD.


Citiți continuarea aici:  Victor Ponta o critică pe Gabriela Firea, după ce s-a arătat nemulțumită de premierul Grindeanu și activitatea miniștrilor săi

Fostul premier Victor Ponta a reacționat, luni, după ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, a criticat activitatea lui Sorin Grindeanu și a Cabinetului pe care îl conduce.


 

Cele mai citite

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă