Grupul american de presă News Corp., aflat în dificultate din cauza scandalului interceptărilor din Marea Britanie, intenţionează, pentru moment fără succes, să vândă toate publicaţiile sale britanice, relatează AFP, citat de Mediafax.
Potrivit Wall Street Journal, care citează surse apropiate acestui dosar, grupul magnatului Rupert Murdoch a „sondat în mod informal interesul potenţialilor cumpărători pentru activitatea sa de presă scrisă din Marea Britanie, News International”.
„Având în vedere contextul economic dificil pentru presă, niciun cumpărător nu şi-a manifestat” interesul, dar ideea ar putea fi avansată „în următoarele şase luni”, a precizat cotidianul.
În afară de News of the World (Notw), care a publicat duminică ultimul său număr, această divizie deţine publicaţiile The Sun, The Times of London şi The Sunday Times, a adăugat acesta.
Rupert Murdoch, care a mers la Londra, a decis să închidă brusc Notw, aflat la originea scandalului politic din Marea Britanie pentru că a recurs la interceptarea mesageriei vocale sau scrise pentru a obţine informaţii.
Grupul s-a hotărât luni să accepte amânarea sine die a proiectului său de cumpărare a companiei de telecomunicaţii prin satelit BSkyB în schimbul a aproximativ zece miliarde de euro.
O comisie parlamentară britanică a cerut marţi audierea lui Murdoch, precum şi a fiului acestuia, James, preşedintele News International.