Imobilul de birouri cu o înălţime de 75 de metri, situat în centrul Bucureştiului, lângă Catedrala Sf. Iosif, urmează să fie desfiinţat pentru că a fost construit pe baza unei autorizaţii ilegale, a stabilit Curtea de Apel Suceava.
Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti a câştigat procesul împotriva celor care au proiectat şi construit Cathedral Plaza, a anunţat ieri arhiepiscopul Ioan Robu. Acesta i-a cerut primarului Sorin Oprescu să dea dispoziţia de demolare a clădirii, aşa cum se procedează în cazul oricărui imobil ridicat fără autorizaţii valabile. Edilul-şef nu a luat deocamdată o decizie în această privinţă.
„Am dovedit că aprobarea dată de Primăria Sectorului 1 a fost ilegală”, a declarat monseniorul Ioan Robu. Dezvoltatorul proiectului imobiliar, Millennium Building Development, a anunţat că a vândut deja clădirea, după ce a întabulat-o, deşi în cartea funciară ar fi fost înscrise menţiunile referitoare la ilegalitatea autorizaţiilor. Firma va face plângere la CEDO împotriva statului român.