12.5 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportUpdate. Antonescu: Borbely este unul din cei mai competenţi miniştri

Update. Antonescu: Borbely este unul din cei mai competenţi miniştri

„Sunt cât se poate de reţinut în a face comentarii, pentru că nu avem decât informaţia oficială, dar e de dorit să se rezolve cât mai repede, pentru că Laszlo Borbely este unul din cei mai competenţi  miniştri”, a precizat liderul PNL, Crin Antonescu, într-o emisiune televizată, privind supoziţiile legate de ministrul Mediului, care este suspectat de trafic de influenţă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

„De cel puţin două luni, asistăm la situaţia neverosimilă în care Puterea discută despre opoziţie, dar nu despre problemele economice”, a arătat Crin Antonescu, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.

„În episodul recentei întâlniri de la Cotroceni (cu preşedintele, n.r.), s-a întâmplat un lucru semnificativ: Opoziţia a deschis o propunere de dialog (pe tema alegerilor anticipate) şi am avut o uşă trântită în nas”, a mai precizat şeful PNL.

 

 

Cele mai citite

Armata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză îşi repoziţionează trupele în sudul ţării, a declarat pentru AFP un responsabil militar libanez, într-un moment în care Israelul a stabilit o...

Marcel Ciolacu: Din ianuarie, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că anunțul oficial va veni în jurul datei de 15 octombrie. Ciolacu a declarat că Statele Unite sunt partenerul strategic...

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă