4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialCriza din Golf a pornit de la o răscumpărare de 1 miliard...

Criza din Golf a pornit de la o răscumpărare de 1 miliard plătită jihadiştilor de Qatar

Actuala criză din Golful Persic, soldată cu izolarea Qatarului de către statele arabe din regiune, are drept cauză o răscumpărare de 1 miliard de dolari plătită  pentru eliberarea unor membri ai familiei regale qatareze, răpiți în Irak și în Siria. Potrivit „Financial Times“ şi  „Daily Mail“, colosala sumă ar fi fost plătită unor jihadişti care au legături cu reţeaua teroristă Al-Qaeda, dar şi unor oficiali iranieni din domeniul securităţii.

Dezvăluirea a fost făcută de o persoană implicată în negocierile de eliberare a ostaticilor. După plata răscumpărării, 26 de participanţi la o vânătoare cu şoimi, printre care şi 11 membri ai familiei regale Al-Thani din Qatar, au fost eliberaţi. Aceştia fuseseră răpiţi de jihadişti pe data de 16 decembrie 2015, în sudul Irakului.  

Marea greşeală a participanţilor la partida de vânătoare a fost că au intrat în Irak pentru a vâna în provincia Muthanna, situată la circa 370 kilometri sud-est de Bagdad. Deşi au intrat legal, zona este periculoasă deoarece aici activează miliţiile şiite care colaborează cu guvernul iranian. 

Persoana implicată în negocieri a dezvăluit că oficialii de la Doha au plătit zeci de milioane de dolari grupărilor şiite şi organizaţiilor „Comitetul de Eliberare a Levantului“ şi „Ahrar al-Sham“, implicate în conflictul din Siria. 
Cu toate acestea, Qatarul a afirmat în mod constant că nu sprijină grupări extremiste care luptă în Siria sau Irak, în ciuda acuzaţiilor ce i-au fost aduse de vecinii săi. Luni, Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Yemen şi-au tăiat relaţiile diplomatice cu Qatarul, acuzând un presupus sprijin acordat islamiştilor şi Iranului. Ulterior, celor 5 ţări li s-au alăturat Libia şi Maldive. Aceasta este cea mai gravă criză din regiunea Golfului Persic, după invadarea Kuweitului de către Irak şi intervenţia militară americană din 1991.  

Trump: „Vizita mea dă roade“ 

Donald Trump s-a poziţionat de partea Arabiei Saudite şi a aliaţilor săi în această criză, acuzând Qatarul, un important aliat al SUA, că îi finanţează pe extremişti. El a lăudat atitudinea statelor din Golf faţă de regimul de la Doha. Preşedintele american a apreciat că recenta sa vizită în Orientul Mijlociu a început deja să „dea roade“. Liderul de la Casa Albă a remarcat că șefii statelor din zonă îşi respectă promisiunea de a adopta o poziţie dură faţă de finanţarea jihadiştilor.  

„Mă bucur foarte mult să constat că vizita în Arabia Saudită, discuţiile cu regele şi 50 de ţări dau deja roade. Liderii regionali au spus că vor adopta o poziţie dură faţă de finanţarea terorismului şi toate referirile au indicat spre Qatar. Poate că acesta va fi începutul sfârşitului ororii terorismului!“, a scris Trump pe Twitter. 

Anterior, el precizase că, în timpul vizitei sale în Orientul Mijlociu, a avertizat asupra fenomenului finanţării „ideologiei radicale“, prilej cu care liderii regionali cu care a purtat aceste discuţii au dat exemplu Qatarul. 
Pe de altă parte, Parlamentul Turciei a urgentat adoptarea legislaţiei care permite trupelor sale să staţioneze în baza militară recent înfiinţată în Qatar.

Cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu

Qatarul este o ţară foarte importantă pentru Statele Unite ale Americii din punct de vedere geostrategic. Ea găzduieşte la al-Udeid cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, respectiv 10.000 de soldaţi, împreună cu tehnica militară aferentă, dar operaţiunile militare nu au fost încă afectate de criza diplomatică, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis.

De la baza din al-Udeid sunt comandate toate operaţiunile americane din Orientul Mijlociu, inclusiv operaţiunile aeriene ale coaliţiei împotriva Statului Islamic. 

Silviu Sergiu
Silviu Sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă