3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăLifestylePreliminariile Campionatului Mondial Rusia 2018: Tricolorii își joacă ultima șansă

Preliminariile Campionatului Mondial Rusia 2018: Tricolorii își joacă ultima șansă

Sâmbătă, de la ora 20:45, România va întâlni Polonia, la Varșovia, în preliminariile Campionatului Mondial.  Meciul va fi difuzat de TVR şi TVR HD.

Aflată doar pe locul 4, echipa lui Christoph Daum este obligată să câștige măcar un punct în fața Poloniei, pentru a mai spera la al doilea loc din grupă, care ar putea să ducă la barajul pentru turneul final din Rusia.

După ce ne-a învins la -Bucureşti cu 3-0, Polonia este marea favorită a meciului de mâine. Cu Robert Lewandowski în mare formă, adversarii noștri au toate șansele să termine grupa E pe primul loc, fiind deja cu un pas la Campionatul Mondial din 2018.

În cinci meciuri, Polonia a adunat nu mai puțin de 13 puncte, iar atacantul lui Bayern München, cu opt goluri, este al doilea marcator al preliminariilor Campionatului Mondial, fiind depășit doar de portughezul Cristiano Ronaldo, care a punctat de nouă ori.

 

Daum, în pericol să fie demis

 

Partida cu Polonia este una extrem de importantă și pentru selecționerul României, Christoph Daum. Contestat de tot mai mulți oameni din fotbalul românesc, germanul ar putea să fie demis chiar înainte de finalul preliminariilor, dacă obiectivul care i-a fost trasat, calificarea la Campionatul Mondial, este compromis.

De altfel, Daum a mărturisit înaintea meciului cu Polonia că a avut o ofertă din Arabia Saudită, unde urma să câștige 2,5 milioane de euro pe sezon, pe care însă a refuzat-o. Pe banca naționalei României, tehnicianul de 63 de ani primește 700.000 de euro pe an. „Nu alerg după banii din zona arabă. Dacă îmi dau demisia, va fi un pas înainte pentru fotbalul românesc? Nu cred. Sunt dezamăgit de ceea ce am găsit la nivelul Ligii 1. Noi luptăm pentru viitorul echipei naționale, iar acest proces nu va fi gata în zece zile, într-un an sau doi. Este o luptă de lungă durată”, a declarat  Daum.

 

Keșeru și Budescu, -marile absențe

 

România caută revanșa în fața Poloniei după înfrângerea clară de pe Arena Națională (0-3), însă Daum nu i-a convocat pentru meciul de la Varșovia pe Claudiu Keșeru și pe Constantin Budescu.

Golgheter în Bulgaria, acolo unde joacă pentru Ludogorets, Keșeru a fost ocolit de selecționerul german, care a decis în schimb să mizeze pe doi oameni lipsiți de experiență, precum Andrei Ivan (CS U Craiova) sau Dorin Rotariu (Brugge). Fostul dinamovist nu a demonstrat că merită să fie convocat la echipa națională, Rotariu marcând un singur gol de când a ajuns în Belgia.

Christoph Daum nu l-a convocat nici pe Constantin Budescu, fotbalist care din sezonul viitor va juca la FCSB. Capabil oricând de o execuție surprinzătoare sau de o fază genială, omul care a luat titlul cu Astra a rămas în vacanță.

De menționat că Budescu a avut o contribuție decisivă la calificarea României la Campionatul European din Franța, de anul trecut. El a marcat două goluri în victoria tricolorilor cu Insulele Feroe (3-0). „Budescu ne-a calificat la Campionatul European. El nu trebuia să lipsească din echipă nici atunci, dar nici acum”, a punctat Cristi Dulca, fostul selecționer al naționalei de tineret.

Chemat inițial de Christoph Daum la echipa națională, Cosmin Moți va rata partida din Polonia și amicalul cu Chile, fundașul lui Ludogorets suferind de o bronșită astmatiformă. Mier-curi a devenit indisponibil și Dragoș Grigore, care a suferit o ruptură musculară la unul dintre antrenamentele României.

În locul apărătorului care a luat titlul în Bulgaria, Daum l-a convocat pe Florin Gardoș, care revine după 2 ani la echipa națională. Ultimul său meci oficial a fost însă tocmai cel cu Ungaria (1-1), din 11 octombrie 2014, partidă care a contat pentru preliminariile Campionatului European de acum un an.

După jocul cu Polonia, România are programat un amical cu Chile, care se va disputa pe Cluj Arena, marți, 13 iunie, de la ora 21:00. Va fi încă un test dificil pentru oamenii lui Daum, în condițiile în care în România vor veni și vedetele Claudio Bravo (Manchester City), Arturo Vidal (Bayern Munchen) și Alexis Sanchez (Arsenal). 

 

Lotul României pentru -meciurile cu Polonia și Chile

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Florin Niță (FCSB), Silviu Lung Jr. (Astra).

Fundași: Romario Benzar (Viitorul), Bogdan Țîru (Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Cristian Săpunaru (Astra), Florin Gardoș (Southampton), Alin Toșca (Betis), Iasmin Latovlevici (Karabukspor), Cristian Ganea (Viitorul).

Mijlocași: Sergiu Hanca (Dinamo), Răzvan Marin (Standard Liege), Eric Bicfalvi (FC Ural), Mihai Pintilii (FCSB), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Alexandru Băluță (CS U Craiova), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Bogdan Stancu (Bursaspor).

Atacanți: Dorin Rotariu (Brugge), Gheorghe Grozav (Terek Groznîi), Florin Andone (La Coruna), Denis Alibec (FCSB), Andrei Ivan (CS U Craiova).

 

La centru

Ne arbitrează un francez

Întâlnirea dintre Polonia și România va fi condusă la centru de francezul Ruddy Buquet, în vârstă de 40 de ani. El va fi ajutat de asistenții Frederic Cano și Guillaume Debart, al patrulea oficial fiind Nicolas Rainville. Buquet, care nu este un arbitru prea cunoscut pe plan european, a mai condus două meciuri din preliminariile pentru Mondialul din Rusia: Finlanda – Croația 0-1 și Anglia – Lituania 2-0. Partida de la București, din luna noiembrie a anului trecut, a fost dată pe mâna unui arbitru mult mai valoros: este vorba de slovenul Damir Skomina (40 de ani), care a fost la centru inclusiv la finala UEFA Europa League (24 mai), de la Stockholm, în care Manchester United a învins-o cu 2-0 pe Ajax Amsterdam.

 

5 etape

Clasamentul
grupei E

1) Polonia (13 puncte)

2) Muntengru (7 p.)

3) Danemarca (7 p.)

4) România (6 p.)

5) Armenia (6 p.)

6) Kazakhstan (2 p.)

 

13

 

puncte a adunat Polonia în cinci meciuri, iar atacantul lui Bayern München, cu 8 goluri, este al doilea marcator al preliminariilor Campionatului Mondial, fiind depășit doar de portughezul Cristiano -Ronaldo, care a punctat de 9 ori.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă