Starea de sănătate a lui Sorin Ovidiu Vântu şi faptul că probele prezentate în cadrul procesului în care Sebastian Ghiţă îl acuză pe controversatul om de afaceri de şantaj au fost inconsistente sunt cele două motive principale pentru care instanţa Tribunalului Bucureşti a decis eliberarea lui SOV pe 16 iunie.
Alături de SOV a fost eliberat şi celălalt inculpat în acest dosar de şantaj – Ion Ilie Cezar.
În motivarea tribunalului Bucureşti se arată că SOV are „o stare de sănătate evident deteriorată, caracterizată inclusiv prin lipsă de mobilitate”.
De asemenea, eliberarea s-a făcut în condiţiile în care SOV a dat anumite garanţii, conform legii, că nu va părăsi teritoriul României şi se va prezenta la tribunal ori de câte ori va fi chemat, că nu-şi va schimba locuinţa fără acceptul instanţei şi că nu se va apropia sau comunica direct cu partea vătămătată – Sebastian Ghiţă.
În motivarea deciziei se invocă de mai multe ori o serie de articole din drepturile omului, interpretându-se legislaţia CEDO (Curtea Europeană pentru Drepturile Omului) în favoarea eliberării inculpaţilor.
Unul dintre cei trei judecători ai completului de judecată a făcut opinie separată, redactând un document separat. În aceasta, judecătoarea Radu Adina Adriana spune că „interesul public ar fi grav lezat dacă inculpaţii ar fi puşi în libertate”.
Judecătoarea Radu subliniază şi faptul că SOV avea deja interdicţia de a părăsi ţara într-un alt dosar la momentul săvârşirii presupusei infracţiuni de şantaj, iar acest lucru ar fi trebuit să fie un argument în respingerea cererii de eliberare conţionată în procesul intentat de Sebastian Ghiţă.
De asemenea, radu arată în documentul redactat că invocarea jurisprudenţei CEDO într-un astfel de proces, menţionând că menţinerea în arest a inculpatului aflat în starea de invaliditate nu contrazice legislaţia drepturilor omului.
Iată câteva extrase din motivarea Tribunalului Bucureşti referitoare la eliberarea lui Sorin Ovidiu Vântu semnată de preşedintele completului, Sandu Gheorghiţa şi judecătorarea Andone Bontaş Amalia.
– În ceea ce-l priveşte pe inculpatul SOV cu o stare de sănătate evident deteriorată, caracterizată inclusiv prin lipsă de mobilitate – imobilizat într-un scaun rulant -, se constată că aceste probleme medicale îl pun pe acesta în situaţii ce presupun un efort suplimentar considerabil pentru a se adapta la condiţiile de deţinere, astfel încât prin menţinerea acestuia într-o stare de detenţie provizorie se încalcă, în lipsa unor probe certe ale periclitării ordinii publice în cazul lăsării sale în libertate, dispoziţiile art.3 din CEDO dar şi art.5/1 din Codul de procedură penală.
– În condiţiile în care probatoriul apreciat ca fiind concludent de către organele de anchetă a fost deja administrat, în cauză fiind întocmit inclusiv actul de inculpare şi mai mult instanţa fondului a audiat părţile respectiv partea vătămată şi cei doi inculpaţi, nu se mai poate invoca necesitatea asigurării participării părţilor la judecată în vederea derulării judecării cauzei în condiţii de celeritate.
– În cauză nu s-au evidenţiat nici date care să justifice menţinerea măsurii excepţionale a arestului preventiv din perspectiva pericolului de sustragere a celor doi inculpaţi de la judecată, executarea pedepsei etc. întrucât în opinia Tribunalului acest pericol este infirmat atât de limitele pedepselor pe care cei doi inculpaţi le riscă dar şi de inconsistenţa probatoriului administrat până la acest moment procesual.
Iată câteva extrase din „opinia separată” a judecătoareai Radu Adina Adriana.
– Apreciez că interesul public ar fi grav lezat dacă inculpaţii ar fi puşi în libertate, mai ales înainte de finalizarea cercetării judecătoreşti, fiind necesară asigurarea bunei administrări a probatoriului, văzând şi conţinutul concret al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi .
– De altfel, inculpatul SOV se afla sub puterea unei măsuri preventive, aceea a obligării de a nu părăsi ţara, la momentul la care a săvârşit presupusa infracţiune de şantaj.
– Totodată, faţă de durata arestării preventive, este exclusă nerespectarea dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acest text este interpretat în jurisprudenţa C.E.D.O., sub aspectul termenului rezonabil al măsurii provizorii privative de libertate, nerespectare care să impună luarea în calcul a unei măsuri preventive alternative mai blânde .
– Circumstanţele personale invocate, respectiv situaţia familială a inculpatului IIC, lipsa antecedentelor penale ale acestuia şi studiile superioare pe care acesta le are, precum şi starea de sănătate a inculpatului SOV şi prezumţia de nevinovăţie de care acesta beneficiază în alt dosar în care este cercetat pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, nu pot justifica acordarea liberării provizorii, acestea neputând fi privite singular, ci conjugate cu toate elementele care sunt avute în vedere la aprecierea oportunităţii acestei măsuri.
– Mai mult, menţinerea în stare de detenţie provizorie a inculpatului SOV prin prisma problemelor sale medicale, acesta fiind imobilizat într-un scaun rulant, nu încalcă dispoziţiile art. 3 din CEDO şi art. 5 ind.1 Cpp, starea de invaliditate neputând condiţiona luarea măsurii arestării preventive.
