Aproape 2.500 de elevi bihoreni care au susţinut examenul de bacalaureat au contestat notele obţinute, cele mai multe, respectiv 908, fiind depuse la limba şi literatura română, scrie Mediafax.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că în judeţ s-au înregistrat 2.493 de contestaţii ale notelor obţinute la examenul de bacalaureat.
„Cele mai multe contestaţii s-au depus la limba şi literatura română, 908 la număr, respectiv la matematică – 805”, a declarat Luca.
Contestaţiile vor fi soluţionate din 5 până în 7 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 8 iulie.
Şcolile cu cele mai multe contestaţii înregistrate sunt Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1, (901), Şcoala de Arte şi Meserii George Bariţiu (851) şi Grupul Şcolar Ioan Bococi (749), toate trei din Oradea.
Promovabilitatea la sesiunea din iulie a bacalaureatului în Bihor este, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 50,38 la sută, ceea ce înseamnă că, din totalul de 6.907 candidaţi prezentaţi, 3.414 nu au obţinut note de trecere.