Sunt femeile din Europa pe cale să devină un motor al schimbărilor politice? În materie de dezvoltare economică, experienţa şi bunul simţ ne sugerează că progresul, responsabilitatea şi munca pe brânci încep de la femei – şi depind de acestea.
De exemplu, microcreditele sunt mult mai eficiente atunci când sunt acordate femeilor şi tot ele le rambursează. Poate pentru că ele fac copiii şi trebuie să găsească resursele de a-i hrăni, femeile sunt percepute azi drept cei mai potriviţi şi hotărâţi „agenţi ai schimbării”.
Teoria pare să se verifice acum în cazul politicii europene, aşa cum a confirmat din punct de vedere economic în părţi ale Africii şi Asiei. Rezultatul recentelor alegeri locale din Italia ar putea fi semnalul unui nou început în dinamica electorală: femeile au fost cele care prin forţa votului au dat jos de la putere partidul lui Silvio Berlusconi la Milano, un oraş pe care acesta îl controla de mult (şi sediul iniţial al puterii sale).
Nu există nici o legătură directă între acest rezultat şi scandalul dramatic Dominique Strauss-Kahn de la New York dar imediat după arestarea lui DSK, femeile şi tinerii alegători din Italia s-au mobilizat decisiv pentru a învinge partidul lui Berlusconi (condus la Milano – ce ironie! – de o femeie). Aceşti alegători nu au mai putut suporta combinaţia de machism şi vulgaritatea, de care a profitat odinioară omul pe care umoriştii italieni l-au poreclit acum „Berlus-Kahn”.
Când Berlusconi a venit pentru prima oară la putere acum 17 ani, avea de partea sa o majoritate a femeilor. Femeile nu erau descurajate de percepţia sa ambivalentă asupra lor (ba le lăuda cuminţenia domestică tradiţională, ba glorifica transformarea lor în obiecte sexuale). Dar societatea italiană s-a schimbat: cele mai multe dintre femei muncesc astăzi şi nu mai sunt dispuse să-i accepte lui Berlusconi şovinismul anacronic şi revoltător.
Poate că bărbaţilor italieni le e milă de liderul îmbătrânit, izolat şi care aduce tot mai mult cu efigia sa de ceară de la Madame Tussaud. Dar femeile din Italia (şi de oriunde, se pare) nu simt decât furie şi umilinţă faţă de un om atât de obsedat de sine, de variile sale procese penale şi de plăcerile sale vulgare, un om care, în viziunea lor, nu pare să aibă un alt scop în viaţă cu excepţia menţinerii cât mai mult posibil la putere.
Femeile nu sunt, evident, singurele aflate în opoziţie faţă de Berlusconi, dar ele au făcut diferenţa la Milano. Femeile întrupează modernitatea şi sunt animate de dorinţa simplă de a fi tratate cu demnitate şi respect.
Şi nici nu sunt singure în avangarda unei noi Europe a femeilor. Când Islanda plonja în faliment din cauza comportamentului iresponsabil al elitelor sale politice şi financiare majoritar masculine, poporul islandez a decis că doar o femeie puternică şi responsabilă ar putea redresa ţara. Aşa că şi-au ales preşedinte o asemenea femeie.
Profunzimea şi gravitatea actualei crize economice şi sociale din ţări precum Grecia, Portugalia şi Spania oferă femeilor o nouă oportunitate. Confruntate cu ceea ce multe dintre ele percep a fi echivalentul unui „război economic”, femeile joacă un rol tot mai important în menţinerea siguranţei financiare a familiei. Şi cu cât mai mult se răspândeşte acest model, cu atât mai intens vor căuta femeile să joace un rol politic care să le reflecte influenţa economică.
Sigur că s-ar putea ca statutul în schimbare al femeilor să nu se traducă imediat într-o mai mare influenţă politică. Iar restul Europei s-ar putea să nu urmeze niciodată exemplul Scandinaviei, unde egalitatea de sexe între avansat mult mai mult decât oriunde altundeva. Pare însă că o astfel de dinamică s-a pus în mişcare.
Similar, indiferent de rezultatul procesului lui DSK de la New York, cazul în sine ar putea să reprezinte un punct de cotitură în privinţa tratamentului femeilor în Europa. Afişarea publică şi privată a machismului atavic – rămâne să sperăm – nu va mai fi considerată acceptabilă.
Şi în lumea arabă, din Tunis la Cairo, femeile tinere au jucat un rol important în procesul revoluţionar. Apetitul lor pentru schimbare – de înţeles, dat fiind tratamentul la care sunt supuse femeile în societăţile musulmane tradiţionale – pare a fi unul dintre principalii factori determinanţi ai forţei impulsului revoluţionar din Tunisia şi Egipt.
Nici unul dintre aceste argumente nu vrea să acrediteze ideea că „femeile” ar fi aprioric o forţă universală a schimbărilor pozitive în Europa şi în lumea. Gândiţi‑vă doar la Marine Le Pen, noua şefă a Frontului Naţional din Franţa; la Elena Ceauşescu, soţia sordidă a fostului dictator român; sau, mai recent, la Leila Trabelsi, soţia fostului preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali, care a fugit în Dubai cu 1,5 tone de aur jefuite din banca centrală.
Ideea e pur şi simplu că, pe fondul dorinţei de schimbare exprimată de atât de mulţi oameni în atât de multe ţări, politicile de gen devin foarte importante – în Europa şi în afara ei. Principala problemă e dacă numărul tot mai mare de femei din politică va oferi alternativele de perspectivă şi conducere spre care alegătorii (sau protestatarii) par acum să tânjească.
DOMINIQUE MOISI A SCRIS „THE GEOPOLITICS OF EMOTION” („GEOPOLITICA EMOŢIILOR”).
COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE, 2011. WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG PODCAST (ÎN LIMBA ENGLEZĂ): HTTP://MEDIA.BLUBRRY.COM/PS/MEDIA.LIBSYN.COM/MEDIA/PS/MOISI67.MP3
