23.6 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSportMinistrul Justiței, despre CSM privind desecretizarea arhivei SIPA: Consiliul nu este avizator...

Ministrul Justiței, despre CSM privind desecretizarea arhivei SIPA: Consiliul nu este avizator pe hotărâri de Guvern. Unde este lipsa de transparență, câtă vreme toată lumea a răspuns?

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu este avizator pe hotărâri de Guvern, a explicat ministrul Justiției, Tudorel Toader, luni. Precizarea vine după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora nu ar fi existat un aviz al CSM privind desecretizarea arhivei SIPA.

„CSM-ul este avizator pe legile justiției, Legea 303, 304, 317, toate din 2004. CSM nu este avizator pe hotărâri de Guvern. Doamna fost ministru Prună, anul trecut, a inițiat hotărârea de Guvern și a avut o maximă deschidere. A solicitat punct de vedere de la CSM, de la Ministerul Public, de la Înalta Curte, de la DNA, de la DIICOT, de la asociațiile magistraților. Ministerul Justiției a primit punctele de vedere de la fiecare. (…) Și atunci unde este lipsa de transparență câtă vreme Ministerul Justiției a cerut puncte de vedere, chiar dacă legea nu prevede această obligație, câtă vreme toată lumea a răspuns? După părerea mea, e o totală transparență pentru elaborarea acestei hotărâri de Guvern", a afirmat Tudorel Toader, la sediul CSM.


 Citește și: Ministrul Justiției, Tudorel Toader: Desecretizarea arhivei SIPA, în Monitorul Oficial. Rapoartele a două comisii au fost publicate. La momentul desființării SIPA, fonduri operative de peste 127.000 de lei erau necheltuite

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, vineri, pe pagina sa de Facebook, că desecretizarea arhivei SIPA a fost publicată în Monitorul Oficial.


Jurnalistul Dan Andronic a acuzat, într-un material publicat în EVZ, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, fostul ministrul al Justiției comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu.

DIICOT a început urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva SIPA. Procurorii investighează fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ, potrivit Mediafax.

„Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat" şi "neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii" sunt infracţiunile pe care le investighează DIICOT.


Citește și:  Ce se poate găsi și la ce poate folosi arhiva SIPA | OPINIE

Săptămâna trecută, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a lămurit opinia publică despre cum va decurge procesul de desecretizare a arhivei SIPA, prin hotărâre de guvern. „A venit vremea să aflăm. Logica mea și așteptarea mea, comisia să lucreze trei ani, iar do­cumentele să se ducă unde trebuie“, a decretat el, la Antena 3. Ministrul a deta­liat tipurile de documente ce pot fi găsite în arhivă.


 

Cele mai citite

Ministrul de Externe al Republicii Muntenegru a mers la SNSPA

Ministrul de Externe al Republicii Muntenegru, Filip Ivanović, a făcut o vizită la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Vizita la...

Klaus Iohannis l-a primit pe ministrul pentru Europa și afaceri externe din Republica Albania, Igli Hasani

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 4 iunie 2024, la Palatul Cotroceni, pe ministrul pentru Europa și afaceri externe din Republica Albania, Igli Hasani, cu...

Schimb tensionat de replici între Novak Djokovic și soția sa, la Roland Garros

Novak Djokovic, numărul unu mondial ATP, a fost surprins în timp ce se "certa" cu soția sa Jelena, chiar în mijlocul unei partide de...
Ultima oră
Pe aceeași temă