Primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, a pus ieri piatra de temelie a locuinţelor sociale în cartierul M.I. Dobrogeanu, în prezenţa a aproximativ 150 de cetăţeni. La Mangalia se vor construi trei blocuri, fiecare având câte 18 apartamente. Acestea sunt situate pe strada M.I. Dobrogeanu şi ocupă o suprafaţă de teren de 4.291 de metri pătraţi.
Preţul maxim al apartamentelor va fi de 380 de euro/mp, fără TVA. Garsonierele vor avea 28 mp, apartamentele cu o cameră şi două holuri – 31,90 mp, iar apartamentele cu două camere – 40,21 mp.
Cartierul va avea trotuare şi alei din beton, iar spaţiile verzi vor acoperi 25% din suprafaţa terenului, fiind compus din gazon, flori, arbuşti şi pomi.
„Este un moment istoric pentru noi toţi. În urmă cu trei ani, când m-aţi ales primar, m-aţi primit în mijlocul dumneavoastră şi mi-aţi arătat în ce condiţii vitrege locuiţi. V-am promis că voi face pentru dumneavoastră locuinţe care să vă ofere condiţii de trai decente, demne de anul 2011.
Aceste blocuri vă sunt dedicate şi vrem astfel să vă arătăm preţuirea şi respectul”, a declarat primarul Claudiu Tusac. La eveniment au participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, directorul firmei care va construi blocurile şi proiectantul locuinţelor.