22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialBacalaureat secesionist pentru profesori

Bacalaureat secesionist pentru profesori

Bacalaureatul 2011 se anunţă de pe acum drept cel mai draconic de până acum, sub aspectul vânătorii declanşate de Ministerul Educaţiei împotriva celor care fac fraude în timpul examenului, fie ei elevi sau profesori.

Sunt însă şi locuri în care vigilenţa ministerială e înşelată cu brio, iar complicitatea dintre cei care dau examenul şi cei care ar trebui să-l supravegheze nu ţine cont de sancţiunile dure care planează.

Un învăţător care a supravegheat examenul scris la limba română de luni a făcut următoarea mărturisire, cu rugămintea de a păstra anonime orice informaţii legate de identitatea liceului bucureştean, din teama de nu avea probleme ulterioare: „Când m-am uitat pe monitorul conectat la camera de supraveghere am constatat stupefiată că obiectivul camerei era îndreptat spre tavan, în loc să fie orientat spre băncile elevilor care susţineau examenul. Nu am apucat să anunţ pe nimeni, că a venit altcineva din cadrul comisiei care, sub pretextul că trebuie să regleze camera, a stins monitorul, ca să nu mai vedem că de fapt se înregistrează imagini cu tavanul”.

În timpul examenului, cei doi supraveghetori au fost surprinşi să constate că un profesor a intrat în clasă cu un teanc de ciorne ştampilate şi semnate de şeful comisiei de examinare şi a întrebat elevii dacă vreunul are nevoie de ciornă.

Câţiva au ridicat mâna şi au primit. La început, supraveghetorul nu şi-a dat seama ce se petrece: „Ni s-a părut un pic ciudat că intră un alt profesor în sală şi îi întreabă pe elevi, fără să se consulte cu noi, dacă au nevoie de ciorne.

Asta, în contextul în care pe catedră noi aveam două teancuri de ciorne special pregătite şi mai ales că noi la fiecare 10 minute îi întrebam pe cei care dădeau examenul dacă are vreunul nevoie de ciornă. Când mă plimbam printre bănci, am constatat că o parte din foile de ciornă au altă culoare decât cele care ne-au fost distribuite de către şeful de comisie.

M-am uitat pe ele şi am constatat că erau scrise cu subiectele rezolvate. I-am verificat şi pe ceilalţi care au primit ciorne de la profesorul care a intrat nepoftit în clasă şi toţi aveau foile completate cu acelaşi scris”.

O situaţie similară s-ar fi înregistrat la Colegiul Calinderu din Buşteni. Potrivit unui părinte, în sala de examen fiţuicile au circulat printre elevi atât luni cât şi miercuri, totul sub privirile îngăduitoare ale profesorilor supraveghetori. 

Trei sferturi din elevi, scoşi din clasă

Unii nu au avut însă norocul celor de mai sus.

O „captură” impresionantă de elevi, prinşi la copiat, a fost înregistrată la Grupul Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu, judeţul Hunedoara.

În urma unui control efectuat în cinci dintre cele şase săli de clasă în care se desfăşura proba scrisă la bacalaureat au fost depistaţi în flagrant 111 candidaţi, din cei aproape 160 prezenţi. „Elevii au fost prinşi cu materiale din care se puteau inspira şi au fost eliminaţi din examen. Am constituit deja comisia de cercetare a abaterilor pentru a analiza ce s-a întâmplat acolo. A fost primită o sesizare aseară (marţi – n.r.) şi azi (n.r. miercuri) am mers la faţa locului să verificăm”, a declarat pentru România liberă Alexandru Lăutaru, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.

Unul dintre subiecte se pare, din primele informaţii, că a fost rezolvat şi oferit candidaţilor. Informaţia a fost oferită inspectorilor „pe tavă” de o persoană care a anunţat la telefon că se pregăteşte o fraudă la liceul respectiv, ceea ce s-a şi întâmplat. Ceilalţi, care nu au fost eliminaţi, vor susţine următoarele probe la un liceu din Orăştie, situat la opt kilometri.

În întreaga ţară, au fost eliminaţi din examen 268 de elevi care au fost acuzaţi de fraudă la cea de a treia probă scrisă a bacalaureatului, cea la istorie sau matematică, în funcţie de profilul urmat la liceu.

Fie că au fost prinşi copiind sau cu materiale de inspiraţie interzise, ei au pierdut dreptul de a mai susţine examenul timp de două sesiuni consecutive şi se vor putea prezenta din nou abia la sesiunea din august 2012.

Anchetă la poliţie

Toate tentativele de fraudă şi cazurile în care elevii au copiat au fost raportate la Ministerul Educaţiei. Ministrul Daniel Funeriu a cerut poliţiei declanşarea unei anchete pentru a se vedea cum au reuşit să copieze cei 111 elevi de la Grupul Agricol „A. Borza” Geoagiu.

Şi la Bucureşti, 17 elevi care fost prinşi copiind au fost eliminaţi din examen sau la Arad – 10. Majoritatea au utilizat mijloacele clasice de copiat: fiţuici, carneţele sau cărţi şi doar câţiva s-au bazat pe telefoanele mobile.

Ultima probă scrisă a bacalaureatului va avea loc vineri, iar duminică vor fi afişate rezultatele şi se vor putea depune contestaţiile, după care rezultatele finale vor fi cunoscute pe 8 iulie.

Cele mai citite

PSD vrea reducerea taxării cu 5 procente pe salariile mici și medii. Câți bani ar rămâne în buzunarele românilor

Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura ar duce la creșterea puterii de cumpărare a românilor și la competitivitatea companiilor Ministrul investițiilor și proiectelor europene,...

De Ziua Educației, președintele Iohannis a decorat peste 100 de unități de învățământ

Președintele a transmis că educarea unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia...

PSD vrea reducerea taxării cu 5 procente pe salariile mici și medii. Câți bani ar rămâne în buzunarele românilor

Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura ar duce la creșterea puterii de cumpărare a românilor și la competitivitatea companiilor Ministrul investițiilor și proiectelor europene,...
Ultima oră
Pe aceeași temă