Un studiu făcut pentru Regiunea Centru şi făcut public de o fundaţie arată că la fiecare două persoane ocupate revine sarcina întreţinerii altor trei. Cercetarea mai trage un semnal de alarmă şi cu privire la evoluţia pieţei muncii în viitorii ani, deoarece se prevăd dezechilibre importante din cauza îmbătrânirii populaţiei.
Reprezentanţii Fundaţiei PAEM Alba, care au prezentat studiul făcut de Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială, susţin că este necesară luarea unui set de măsuri de stimulare a mobilităţii teritoriale şi profesionale, cu atât mai mult cu cât piaţa muncii este permanent în schimbare, iar oamenii trebuie să fie din ce în ce mai instruiţi, pe arii cât mai largi.
Soluţia – cursurile de meserii
Studiul arată că în ultimii 15 ani s-a înregistrat o scădere constantă şi continuă a numărului celor care muncesc, fapt care a determinat creşterea raportului de dependenţă economică, ceea ce determină o presiune foarte mare pe sistemul de asigurări sociale. O altă idee care reiese din studiu este aceea că sistemul de învăţământ formează în mică măsură competenţe şi abilităţi.
„Acest lucru a fost evidenţat şi de investitorii străini, care s-au plâns de calitatea slabă a forţei de muncă din România”, spun surse din mediul de afaceri.Principalii factori care influenţează evoluţia ocupării în Regiunea Centru sunt reducerea investiţiilor străine, cauzată de recesiunea economică, dar şi de mutaţiile intervenite în strategiile economice globale, precum şi intensificarea procesului migraţionist al forţei de muncă din interior spre exterior, cu efecte negative asupra ocupării.
REMEDII
Ce meserii sunt de viitor
Studiul prezintă şi un set de soluţii, printre care se numără organizarea de cursuri prin care oamenii să îşi însuşească noţiuni de limba engleză, de managementul proiectelor, de operator calculator pentru validare şi prelucrare date sau să deprindă anumite meserii cum ar fi cele de contabil, tâmplar-dulgher-parchetar, electronist-electrician, sudor şi zidar tencuitor, agricultor, apicultor, mecanic agricol şi lucrător în gospodăria agroturistică. Studiul a fost realizat cu ajutorul instituţiilor din zona Centru, care au furnizat datele necesare.