12.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialConstanţa poate avea echipă în Liga I

Constanţa poate avea echipă în Liga I

Deşi a încheiat sezonul pe locul 3, echipa din Năvodari va juca un meci pentru accederea în eşalonul superior.

Ultimele evenimente din fotbalul românesc au dus la o recalculare a ierarhiilor. FRF a decis ca Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor să nu primească licenţa pentru primul eşalon şi astfel vor juca în ediţia următoare a Ligii a II-a.

În aceste condiţii, în Liga I vor promova Ceahlăul Piatra Neamţ, Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, CS Mioveni, care şi-au câştigat dreptul de a juca în prima ligă prin locul ocupat în sezonul secund al eşalonului inferior. De asemenea, chiar dacă a ocupat ultimul loc în ediţia precedentă de campionat, Sportul Studenţesc va rămâne în Liga I în locul celor de la Timişoara.

Locul lăsat liber de retrogradarea Bistriţei va fi luat de o altă echipă care a luat licenţa, din Liga a II-a. Săgeata Năvodari şi Voinţa Sibiu vor lupta pentru acest loc într-un baraj, aşa cum a anunţat FRF. Pentru ca totul să fie haotic până la capăt, echipa care ar câştiga barajul ar putea totuşi să nu promoveze. În condiţiile în care Timişoara sau Bistriţa vor avea câştig de cauză la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în cazul procesului de licenţiere, atunci locul în Liga I nu va mai fi disponibil, iar Săgeata şi Voinţa Sibiu au jucat la baraj degeaba.

Preşedintele constănţenilor, Dumitru Rida, a explicat situaţia creată. „Vom juca meciul de baraj cu Voinţa Sibiu pentru un loc vacant rămas în primul eşalon. Noi am primit răspuns pozitiv pentru licenţă tot datorită faptului că, din Liga a III-a, în eşalonul secund am intrat datorită invitaţiei pentru un loc -vacant. Acest loc despre -care discutăm este -lăsat liber în urma problemelor pe care mai multe echipe le-au avut cu -dosarul de licenţiere. Pentru noi este o veste foarte bună. Acesta a fost obiectivul nostru, accederea în Liga I, iar dacă vom reuşi să îl îndeplinim în felul acesta este foarte bine”, a spus Rida.

Şunda va conduce echipa la baraj

Săgeata Năvodari trebuie să -demareze deja pregătirile -pentru barajul care se va -desfăşura în sistem tur-retur, pe 2 şi 6 iulie. Contractul lui Aurel Şunda, tehnicianul -năvodărenilor, expiră la finele acestei luni, însă antrenorul şi-a dat acordul pentru a pregăti echipa şi la barajul din debutul lunii iulie. Un succes în dubla manşă cu Voinţa Sibiu îi poate determina pe oficialii Săgeţii să îi prelungească contractul lui Şunda.

3 este locul pe care s-a situat Săgeata Năvodari în clasamentul ediţiei trecute a Ligii a II-a.

Cele mai citite

Inteligența artificială deschide noi oportunități pentru antreprenorii români, spun experții locali

Inteligența artificială (AI) accelerează transformările în economia globală, iar România are șansa de a profita de aceste schimbări, oferind antreprenorilor oportunități de creștere și...

Tranzacție strategică: Compania ungară MVM preia divizia E.ON de gaze și electricitate din România

Prin această achiziție, Ungaria își consolidează prezența pe piața energetică din România Tranzacția, care are nevoie și de aprobarea unor instituții ale statului român, ar...

Concurența dintre hoteluri și Airbnb: Costuri ridicate și reglementări stricte versus acces facil și taxe minime

Deschiderea unui hotel implică nu doar o investiție financiară semnificativă, ci și obținerea a nu mai puțin de 14 avize și certificate necesare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă