Declaraţia vicepremierului ungar Zsolt Semjen potrivit căreia reorganizarea administrativă ar reprezenta „o ameninţare la adresa maghiarilor‘‘ precum şi „o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice‘‘ este o exagerare. Este, de asemenea, o imensă prostie.
Nu vor fiind politicienii noştri cele mai ascuţite minţi ale naţiunii, dar nici cei din Ungaria nu sunt mai luminaţi. Bunăoară, Zsolt Semjen, care s-a trezit joi să vorbească prosteşte despre „modificarea hărţii etnice‘‘ în cazul reorganizării teritoriale a României.
Ceea ce susţine acest lider al unui partid creştin-democrat este că în România, o dată cu trecerea la o nouă împărţire administrativă, s-ar produce ceva de felul unei „epurări etnice‘‘ similare celei din Bosnia-Herţegovina, ţară în care a avut loc un schimb masiv de populaţii şi o redesenare dramatică a hărţii etnice asfel încât să se suprapună peste împărţirea convenită la Dayton. Cum hărţile nu acopereau atunci, aşa cum nu acoperă nici azi în întregime distribuţia etnică, s-au comis crime şi atrocităţi de către toate părţile implicate în conflict, cel mai cunoscut fiind masacrul de la Srebreniţa. Or, să sugerezi că reorganizarea administrativă a Românie este similară în vreun fel cu procesele brutale din Bosnia este grotesc, periculos şi ridică semne de întrebare atât asupra bunei credinţe cât şi asupra capacităţii acestui domn de a distinge realitatea.
Iar realitatea este că harta etnică a României nu se modifică absolut deloc în urma reorganzării. Secuii rămân la locul lor, în Har-Cov, fără să îi deranjeze nimeni. Ceea ce se modifică de fapt, este harta adminstrativă şi raporturile politice între români şi maghiari în interiorul noilor structuri, în cazul de faţă al regiunii numită „Centru‘‘sau Transilvania centrală. Or, aceasta este o cu totul altă problemă decât „harta etnică‘‘ invocată iresponsabil de Z. Semjen, o problemă la care se pot găsi soluţii. Desigur, este regretabil faptul că în România maghiarii fac politică pe criterii etnice, nu ideologice, dar, pe de altă parte, acest lucru este parţial de înţeles. Dacă ar fi primit din partea românilor mai multe garanţii în privinţa prezervării identităţii naţionale, poate ar fi ieşit din actuala logică tribală şi ar fi contribuit mai mult la dezbaterea politică. Nu este mai puţin adevărat că secuii s-au bucurat în mare parte a existenţei lor de autoguvernare atât în raport cu puterea imperială cât şi cu Budapesta, o tradiţie de autonomie pe care au abandonat-o din păcate după Unire. Or, actuala formă de organizare în judeţe le asigură o formă de autonomie politică în cele două judeţe Harghita şi Covasna (şi parţial în Mureş) unde pot controla sau influenţa decizia în Consiliile Judeţene. Această autonomie politică s-ar pierde în cadrul noii împărţiri teritoriale şi, din acest punct de vedere, poziţia UDMR şi a celorlaltor reprezentanţi ai magharimii, care şi-ar pierde greutatea politică, este perfect legitimă. Dacă actualul guvern este serios în legătură cu reforma administrativă ar trebui să admită această legitimitate şi să convină împreună cu maghiarii asupra unei formule care să răspundă nevoii lor de autonomie politică dar şi nevoilor de dezvoltare regională, în condiţiile în care judeţele secuieşti sunt subdezvoltate. Cu alte cuvinte, maghiarilor ar trebui să li se ofere o formă oarecare de control politic asupra zonelor în care sunt majoritari, pe care să le poată administra – pot să-i spună şi Ţinutul Secuiesc, dacă vor – în schimbul de-enclavizării şi includerii în proiecte de dezvoltare pe care ţinutul ca atare nu le poate derula de unul singur. Cu alte cuvinte, se poate accepta o substructură administrativă specială în cadrul unei regiuni de dezvoltare. În felul acesta şi maghiarii şi-ar vedea îngrijorările identitare temperate şi guvernul şi-ar vedea proiectul de reorganizare deblocat.
Desigur o astfel de soluţie raţională va fi torpilată de adversarii reorganizării admistrative din opoziţie prin recursul tot mai isteric la un discurs naţionalist şi xenofob. De aceea, ieşiri exagerate şi absurde ca aceea a lui Z. Semjen despre „harta etnică‘‘, nu ajută cu nimic cauza maghiarilor. Dimpotrivă, politicianul ungar s-a făcut de râs, a inflamat inutil naţionalismul politicienilor români şi a aruncat în derizoriu dezbaterea despre aspiraţiile legitime ale maghiarilor transilvani.
