4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialEuterpe ia o pauză: Grevă generală la Opera Naţională Română

Euterpe ia o pauză: Grevă generală la Opera Naţională Română

Sindicatul Operei Naţionale Române (ONRC) va declanşa astăzi greva generală. Reprezentanţii Sindicatului Transilvania Art (STA), sindicatul ONRC, sunt nemulţumiţi de faptul că nu au semnat contractul colectiv de muncă la nivel de instituţie, cu toate că, susţin aceştia, au parcurs toate etapele cerute în cazul unui conflict de interese.

Angajaţii acuză actuala conducere de management defectuos în dauna instituţiei şi a publicului, abuz în funcţie, lipsa de comunicare cu sindicatul. „Pe parcursul a opt luni de discuţii (începute în Octombrie 2010, la Bucureşti), S.T.A. a purtat o intensă corespondenţă cu reprezentanţii Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).: dna. Carmen Croitoru, dna. Mihaela Kaitor, dna. Irina Cajal, dl. Mircea Staicu, dl. Vasile Timiş, prezentând detaliat şi argumentat conflictul dintre S.T.A. şi Direcţiunea Operei”, se arată în comunicatul de presă al STA. Dan Gâdea, preşedintele STA spune că „greva va dura până la soluţionarea problemelor. Dacă revendicările noastre vor fi acceptate renunţăm la grevă”, spun reprezentanţii sindicatului.

Conducerea: „grevă ilegală”

Cu toate că legitimitatea acţiunii STA este motivată, conducerea ONRC nu recunoaşte acţiunea angajaţilor. „Greva generală nu este legală. Trebuia precedată de o grevă de avertisment care să respecte prevederile legii, mai exact trebuia anunţată cu 48 de ore înainte de declanşare. Sindicatele au înştiinţat atunci (iunie – n.red.) conducerea doar după finalizarea acţiunii. Practic, sindicatele au înaintat o adresă în care trebuiau să motiveze în baza legii dialogului social acţiunea, dar motivele invocate nu se regăsesc în temeiul legii. Cât despre negocierea contractului colectiv de muncă, sindicatele au abandonat negocierea, iar acum au reluat procedurile, proceduri care sunt în derulare”, spune Dan Bădilă, purtător de cuvânt al ONRC. Preşedintele STA spune că a urmat tot parcursul legal al acţiunii „Am început cu greva japoneză în aprilie, a urmat greva de avertisment săptămâna trecută. Ambele fără ca noi să întrerupem activitatea. Nu vrem să fim acuzaţi că nu vrem să muncim”, spune Dan Gâdea.

Angajaţii neglijaţi de Ministerul Culturii

Angaţii ONRC susţin că directorul instituţiei nu este deschis la dialog şi de aceea au cerul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) să intervină, chiar să trimită la Cluj un reprezentant care să stea de vorbă cu angajaţii pentru a afla direct de la ei nemulţumirile faţă de modul în care este manageriată ONRC. „Acuzaţia este complet nefondată, managmentul fiind evaluat an de an de către MCPN şi apreciat ca fiind foarte bun. De altfel, sindicatul nu are competenţa de a evalua managmentul instituţiei, aceasta fiind în întregime atribuţia Ministerului. Despre abuzul în funcţie a directorului Rareş Trifan nici nu poate fi vorba, este doar o afirmaţie gratuită, fără nici un argument” spune Dan Bădilă, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Legalitate şi consecinţe

Conform Codului Muncii, dacă angajatorul apreciază ca greva a fost declanşată cu nerespectarea condiţiilor legale se poate adresa instanţei pentru a contesta acţiunea. „În cazul în care instanţa decide că greva este ilegală, salariaţii pe lângă faptul că nu bveneficiază pe perioada grevei de salariul, pot fi sancţionaţi disciplinar sau chiar patrimonial pentru prejudiciile cauzate angajatorului, iar răspunderea este în sarcina organizatorilor sau a salariaţiilor participanţi la greva ilegală”, spune Mihaela Coţa, jurist Cartel Alfa Cluj.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Băut, fără permis, cu mașina furată și prins cu 167 km/h în Brașov

Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, a fost reţinut şi arestat preventiv după ce a fost prins conducând cu...

Accident aviatic în Kazahstan: 28 de supraviețuitori după prăbușirea unui avion al Azerbaijan Airlines

Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență...
Ultima oră
Pe aceeași temă