6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialUMF Târgu Mureş, sub semnul scindării etnice

UMF Târgu Mureş, sub semnul scindării etnice

Disputele etnice din interiorul Universtăţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş au fost reluate, pe fondul noii legi a Educaţiei. Şeful Departamentului de Sănătate din cadrul PSD Mureş, Florin Buicu, spune că reprezentanţii liniei de predare în limba maghiară din UMF au cerut oficial conducerii Universităţii mureşene, dar şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ca, din anul universitar următor, să existe state de funcţii separate pentru români şi maghiari.

„Şi până acum studenţii maghiari beneficiau de cursuri în limba maghiară, dorinţa cadrelor didactice şi a studenţilor, împinşi de la spate de UDMR, ar fi ca de la 1 octombrie şi lucrările practice să se desfăşoare în limba maghiară. Îmi pun o întrebare: oare vom avea paturi în limba maghiară, vom avea bolnavi de limba maghiară şi bolnavi de limbă română? Vom avea foi de observaţie de limba maghiară şi foi de observaţie de limba română la Târgu-Mureş? Din câte ştiu s-au făcut demersuri de către linia de predare în maghiară la Ministerul Educaţiei şi către conducerea Universităţii”, a declarat Florin Buicu. Liderul PSD Mureş mai spune că, dacă autorităţile vor aproba instituirea acestui sistem, pasul imediat următor ar fi angajarea de personal suplimentar la UMF, pe linia de predare în limba maghiară, după care, „prin vot democratic se va ajunge cel mai probabil la scindarea UMF”, lucru imposibil de realizat în momentul de faţă când ponderea cadrelor didactice în limba română este cu 20% mai mare decât cea a cadrelor didactice maghiare.

Sediu nou pentru universitate?

Potrivit anumitor surse, comunitatea maghiară din Mureş pregăteşte deja un sediu nou pentru viitoarea Universitate de Medicină şi Farmacie în limba maghiară de la Târgu-Mureş. Aceleaşi surse afirmă că viitoarea universitate maghiară de medicină şi farmacie ar urma să îşi desfăşoare activitatea în clădirea care adăposteşte Liceul „Unirea” şi care aparţine bisericilor istorice maghiare. Acest pas ar urma să fie făcut, cel mai probabil, în intervalul 2013-2014, când expiră contractul de închiriere a clădirii, semnat cu administraţia locală de la Târgu-Mureş.

Aceste date nu au fost confirmate oficial deocamdată de reprezentanţii secţiei maghiare de la UMF. Universitatea de Medicină şi Farmacie nu este singura din Transilvania în care există mai multe linii de studiu, organizate în funcţie de etnia studenţilor. Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj se află în aceeaşi situaţie. La Cluj-Napoca, cea mai mare universitate de stat are trei linii de studiu, în limbile română, maghiară şi germană. De asemenea, în cadrul acestei universităţi există două facultăţi cu predare exclusiv în limba maghiară. Este vorba de Facultatea de Teologie Reformată şi de Facultatea de Teologie Romano-Catolică.

Universităţi maghiare

Crearea unui sistem de învăţământ universitar în limba maghiară, independent de cel românesc, este una dintre cele mai vechi revendicări ale comunităţii maghiare din România. Prima încercare a fost scindarea Universităţii Babeş-Bolyai, într-o universitate românească şi într-una care ar fi urmat să se numească Universitatea Petoffi – Schiller şi care ar fi urmat să preia sediul Facultăţii de Litere de pe strada Horea din Cluj. Pentru că scindarea Universităţii Babeş-Bolyai nu a putut fi realizată, maghiarii au fondat două universităţi private, care beneficiază de un sprijin consistent din partea Guvernului din Budapesta: Universitatea Partium din Oradea şi Universitatea Sapientia din Cluj. Ultima are filiale în mai multe oraşe din Ardeal, inclusiv în Târgu-Mureş.

Cele mai citite

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă