Naţionala de volei masculin a României a obţinut, la Minsk, a patra victorie din grupa C a Ligii Europene, în faţa reprezentativei Belarusului, scor 3-1, la capătul a 112 minute de joc. În primele patru partide, România a obţinut trei victorii, două cu Turcia şi una cu Slovacia, cu 3-0, şi o înfrângere în faţa Slovaciei (1-3), după cinci meciuri tricolorii conducând în clasamentul grupei C. În următoarea „dublă”, România va juca acasă, cu Turcia, pe 17 şi 18 iunie. Elevii lui Stelian Moculescu, care anul trecut au jucat finala mică a competiţiei, vor juca ultimele două partide din grupa C, acasă, cu Belarus, pe 8 şi 9 iulie.