Răzvan Lucescu a declarat, duminică, că a luat decizia de a părăsi naţionala României în urmă cu o lună şi jumătate. Alegerea ar fi fost luată după meciul cu Bosnia-Herţegovina, din 3 iunie, câştigat cu scorul de 3-0, în preliminariile Euro-2012, relatează Mediafax.
„A fost o decizie pe care am luat-o în urmă cu o lună şi jumătate, ştiam că este pregătit un nou antrenor din spate şi m-am gândit că nu ar fi o problemă dacă aş pleca. Au fost doi ani fantastici, vreau să le mulţumesc lui Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, au fost doi ani care m-au întărit foarte tare. Când te desparţi există şi tristeţe şi regrete, dar astea prefer să le ţin pentru mine. Luasem această decizie, mi-am pregătit şi eu viitorul”.
Fostul selecţioner continua: „Am luat eu decizia şi nu am stat de vorbă cu nimeni în mod special. S-a spus că pe 3 iunie va fi un nou antrenor dacă nu învingem Bosnia, aşa ca mi-am spus că ar trebui să mă gândesc la viitorul meu… Nu a fost simplu pentru mine doar că apucasem să decid şi am mers înainte. Sâmbătă, după meci, pe 4 iunie, m-am dus la federaţie, i-am comunicat preşedintelui decizia şi m-am îndreptat către Mogoşoaia. Am avut acolo din nou o discuţie cu preşededintele şi Ionuţ Lupescu şi au încercat să mă întoarcă. Aş fi continuat cu cea mai mare plăcere. Nu s-a putut. Am luat decizia în urma unui anumit episod, nu am spus pentru că urma un meci important, trebuia să păstrez motivaţia şi concentrarea stafului şi jucătorilor asupra ceea ce urmează. Nu am greşit faţă de nimeni”, a declarat Lucescu.
El a afirmat că de-a lungul timpului jucătorii au fost sunaţi şi provocaţi să creeze tensiune: „Naţionala poate juca, a fost o perioadă bună, a fost prima dată când înaintea unui meci au fost lucrurile perfecte, fără accidentări şi asta ne-a ajutat foarte mult. Am avut şi linişte, ne-am detaşat, am fost izolaţi de alte scandaluri care au avut loc înainte. Întotdeauna la noi a fost o linişte şi am încercat când am fost împreună să creăm o stare bună care să ne ajute în teren. Au fost de-a lungul timpului foarte multe subiecte, jucători sunaţi, provocaţi să creeze tensiune, şi acum mi-au spus că au fost sunaţi să se dea accidentaţi pentru acest meci. Eu am ştiut de ceea ce se întâmplă de fapt”.
Răzvan Lucescu a subliniat că nu vrea să facă public motivul plecării sale. „Am semnat ieri dimineaţă cu Rapid am fost şi la federaţie şi am semnat un act joi, teoretic nu ar mai fi probleme. La federaţie a fost o discuţie foarte civilizată. Este motivul meu şi nu vreau să comentez prea mult şi să îl fac public. Regrete, în momentul când te desparţi de cineva, cu atât mai mult după un astfel de episod sunt, e un moment trist, atâta cât a fost ne-am simţit bine împreună cu jucătorii”.
„Finalul meu a fost următorul: indiferent de ce credeţi, spuneţi, de motivele pe care le aduceţi niciunul nu vă puteţi pune în pielea mea. După meciul cu Luxemburg în vestiar am avut o discuţie tare cu băieţii legată de şansele de calificare le-am spus că merg până la capăt şi sigur că au răspuns şi ei într-un anumit fel. Peste o spătămână sau zece zile lucrurile s-au schimbat în totalitate şi m-au provocat la această decizie”, a spus Lucescu.
El crede că România mai are şanse importante de calificare la Euro-2012: „Lucrurile vor merge către bine. Eu nu vreau să comentez ce au spus oamenii, nu vorbesc în procente. Sunt şanse importante de calificare. Noi avem trei meciuri obligatorii de câştigat. Dinamica grupei îţi arată că nu există o favorită. În toată această conjunctură trebuie să câştigi cele nouă puncte. Meciul cu Franţa de la Bucureşti este foarte dificil. Nici în Albania nu e simplu, dar e un avantaj, Albania nu va mai avea o motivaţie deosebită”.
Tehnicianul susţine că a avut discuţii cu trei echipe din străinătate: „Am avut trei contacte cu echipe din afară, unul cu Metalurg Doneţk, nu am luat o decizie de a mă duce la Rapid imediat. Am luat decizia în această săptămână. Contractul e pe doi ani cu posibilitate de prelungire. Nu au fost alte oferte din ţară”, a spus Lucescu care crede că în fotbal ar trebui să existe mai mult respect.