Bolidul Audi R18 TDI, pilotat de francezul Benoit Treluyer, germanul Andre Lotterer şi elveţianul Marcel Fassler, a câştigat cea de-a 79-a ediţie a cursei de 24 ore de la Le Mans. Echipa s-a impus în faţa celor patru maşini Peugeot 908 participante la această renumită probă de anduranţă, care au ocupat locurile 2-5, transmite Agerpres.
Plecat din pole-position, Audi-ul nr.2 a condus aproape întreaga cursă şi a rezistat până la final ameninţării celor de la Peugeot, terminând cu un avans de 13,854 secunde faţă de 908-ul lui Simon Pagenaud, Sebastien Bourdais şi Pedro Lamy, după parcurgerea a 355 de tururi de circuit.
După două accidente care au eliminat bolizii Audi cu numărul 3, al lui Allan McNish, şi numărul 1, condus de Mike Rockenfeller, constructorul german s-a aflat în inferioritate numerică, însă Treluyer, Lotterer şi Fassler au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a compensa faptul că Peugeot-urile consumau mai puţin combustibil.
Cei trei au realizat, totodată, şi o triplă inedită, fiind primul echipaj din istoria probei care reuşeşte să obţină un pole-position, cel mai bun tur şi, totodată, victoria finală în cadrul aceleiaşi curse.
În ultimii cinci ani, Audi s-a impus de patru ori în cursa de la Le Mans, Peugeot câştigând o singură dată, în 2009.