-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialFranţa vrea să repatrieze 28.000 de imigranţi ilegali în 2011

Franţa vrea să repatrieze 28.000 de imigranţi ilegali în 2011

Franţa pregăteşte o noua lege ce va permite repatrierea a 28.00 de imigranţi ilegali. „Avem ca obiectiv 28.000 de plecări pentru 2011. Vom creşte acest număr în câteva săptămâni, după evaluarea eficienţei noului dispozitiv„, a declarat Claude Gueant, ministrul francez de interne, realtează Mediafax.

Ministrul francez a declarat duminică într-un interviu acordat JDD că noua lege privind imigraţia „ar trebui să permită creşterea rapidă a numărului anual de repatrieri” ale imigranţilor ilegali, relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

Consiliul constituţional a validat joi conţinutul esenţial din legea privind imigraţia, care a fost adoptată definitiv la 11 mai de Parlament, cenzurând parţial un singur articol din cele 111, referitor la detenţia administrativă a străinilor.

Claude Gueant a apărat bilanţul Guvernului în privinţa imigraţiei, un dosar „dificil din punct de vedere uman, demografic şi din cauza şocurilor privind actualitatea internaţională”. „Nu am rămas inactivi”, a subliniat el. „Din 2007, 210.000 de persoane în situaţie neregulamentară au fost conduse la graniţe. Înainte de 2002, socialiştii expulzau 8.000 de imigranţi ilegali pe an, faţă de 28.000 în prezent”, a precizat el.

Întrebat în legătură cu scăderea imigraţiei legale, ministrul de Interne confirmă că aceasta rămâne o prioritate. „Franţa numără peste 2,6 milioane de şomeri şi 24 la sută dintre străinii instalaţi în Franţa nu au un loc de muncă. Avem rezerve de forţă de muncă în Franţa în construcţii, dar şi în informatică. Am ridicat această problemă la Luxemburg, în cadrul consiliului miniştrilor de Interne. Am cerut să fie făcut un studiu. Numeroase alte ţări m-au susţinut, inclusiv Germania”, a declarat el.

În ceea ce priveşte demolarea taberelor de romi, „multe dintre taberele ilegale au fost evacuate”, a declarat ministrul. „Aceasta fiind situaţia, trebuie să facem faţă unei alte probleme, cea a delincvenţei române. La Paris, 80 la sută dintre furturi sunt comise de români minori”, adaugă el. „Împreună cu autorităţile române, vom conduce o acţiune împotriva acestei delincvenţe structurate pe oraşe şi pe reţele mafiote”, a declarat Gueant.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă