15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialLiderul Al-Qaeda în Africa de Est, omorât în Somalia

Liderul Al-Qaeda în Africa de Est, omorât în Somalia

Presupusul lider al Al-Qaeda în Africa de Est a  fost ucis miercuri la Mogadishu, capitala Somaliei, a anunţat astazi şeful poliţiei kenyene, relateaza Mediafax.

Fazul Abdullah Muhammad este considerat unul dintre actorii-cheie în atentatele împotriva ambasadelor americane de la Nairobi şi Dar es-Salaam.

„Am primit această informaţie de la autorităţile somaleze. Ne-au spus că doi terorişti au fost ucişi în Somalia miercuri. Ei i-au identificat drept Fazul Mohammed şi Ali Dere. Acest lucru ni l-au spus omologii din Somalia”, a declarat seful politiei kenyene, Matthew Iteere.

Potrivit serviciilor de securitate al Guvernului de tranziţie somalez (TFG), doi presupuşi membri ai shebab, între care un străin, au fost ucişi în noaptea de marţi spre miercuri în nordul capitalei somaleze în timpul unei confruntări la un baraj rutier.

„Unul dintre cei doi bărbaţi care au fost ucişi este Fazul Abdullah, Allah să îi binecuvânteze sufletul”, a declarat pentru AFP un lider al shebab sub acoperirea anonimatului.

Presupusul lider al Al-Qaida în Africa de Est, Fazul Abdullah Muhammad, a scăpat de zece ani urmăririi americanilor, care au oferit în schimbul lui o recompensă de cinci milioane de dolari. El a fost unul dintre autorii-cheie ai atentatelor împotriva ambasadelor americane la Nairobi şi Dar es-Salaam, soldate în total cu 224 de morţi în iulie 1998.

El este implicat şi în atentatele antiisraeliene de la Mombasa (sud-est), soldate cu 15 morţi la 28 noiembrie 2002.

În acelaşi an,  el a primit conducerea operaţiunilor Al-Qaeda  pentru toată Africa de Est, potrivit serviciilor de securitate americane.

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

Populația conectată la sistemul public de alimentare cu apă a crescut, dar milioane de oameni sunt în continuare fără acces

Anul trecut, un număr de 14,7 milioane de persoane din România erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 77,1% din populația...

Deciziile adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost anunțate astăzi în cadrul unei ședințe desfășurate la București. Acestea vizează măsuri privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă