Anularea referendumului din Capitală a fost hotărâtă astăzi, în timpul unei şedinţe a CGMB (Consiliul General al Municipiului Bucureşti). Convocarea şedinţei a fost rezultatul întâlnirii de dimineaţă de la Primăria Generală la care a participat preşedintele Traian Băsescu.
La această concluzie s-a ajuns, vineri dimineaţă, la întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu, primarul general Sorin Oprescu, primarii sectoarelor Capitalei şi liderii de grup ai partidelor politice reprezentate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Anunţul a fost făcut de primarii Cristian Poteraş, Neculai Onţanu, Cristian Popescu Piedone şi Andrei Chiliman, la ieşirea din sediul Primăriei Generale.
Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi primarii sectoarelor Capitalei pe tema referendumului s-a încheiat a durat aproximativ o oră. Şeful statului nu a făcut declaraţii la plecarea de la sediul Primăriei Capitalei.
El a făcut însă o scurtă declaraţie la sosire: „Vreau să văd care-i finalitatea lui. Nu trebuie discreditată ideea de referendum, asta este foarte important„.
Potrivit unui comunicat al PMB, întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu, primarii de sectoare şi reprezentanţii partidelor politice din CGMB, pe tema referendumului din Bucureşti, a avut loc la solicitarea şefului statului.
Refrendumul pentru Legea Capitalei ar fi urmat să fie organizat în 26 iunie.
Consilierii generali au votat, în 23 mai, proiectele de hotărâre privind organizarea referendumului pentru Legea Capitalei în 26 iunie, cu cele două întrebări propuse de PDL, bugetul alocat fiind de zece milioane de lei.
Întrebările la care urmau să răspundă bucureştenii sunt: „Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlată de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?” şi „Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal asemenea primarilor de sector?”.
În 19 mai, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la o conferinţă organizată de „Ziarul Financiar”, că nu este nevoie de realizarea unui referendum în Bucureşti, precizând că s-a exagerat şi că Parlamentul este cel care decide dacă se desfiinţează sectoarele Capitalei.