13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialRemaniere masivă la Săgeata Năvodari

Remaniere masivă la Săgeata Năvodari

Echipa năvodăreană s-a despărţit de Aurel Şunda, după doi ani şi jumătate, iar şapte jucători au părăsit lotul.

 

Timp de doi ani şi jumătate, Aurel Şunda a condus destinele echipei Săgeata Năvodari. În sezonul recent încheiat, acesta a avut ca obiectiv clasarea pe unul din primele două locuri şi forţarea promovării.

Deşi echipa năvodăreană nu a primit licenţa şi nu putea promova, chiar dacă se clasa pe unul dintre primele două locuri, oficialii constănţeni au considerat că Şunda nu a îndeplinit obiectivul. Tehnicianul a considerat şi el că nu mai poate continua şi, împreună cu cei din conducere, a decis să încheie colaborarea.

„Colaborarea cu Şunda a fost foarte bună. Îi mulţumim pentru eforturile depuse de el, însă colaborarea noastră se încheie aici. Acum încercăm să găsim un nou antrenor care să conducă echipa în sezonul viitor. Până la contractarea unui nou tehnician, de destinele echipei se va ocupa cuplul de antrenori Constantin Funda – Gică Mina”, a declarat preşedintele clubului năvodărean, Dumitru Rida.

Schimbările la echipa care a încheiat sezonul pe locul 3 în eşalonul secund nu se opresc aici. Deja nu mai puţin de şapte jucători au plecat de la gruparea năvodăreană. Itu, M. Gheorghe, Olah, Gheară, Ariton, Petruş şi Boroştean au fost deja anunţaţi că trebuie să îşi caute alte echipe.

În locul acestora, oficialii Săgeţii doresc să aducă jucători valoroşi alături de care să atace promovarea în sezonul viitor. „Nu am renunţat la gândul nostru de a promova în Liga I. Am ratat obiectivul anul acesta, însă în sezonul viitor va fi cu totul altceva. Echipa va fi alta, iar timpul avut la dispoziţie ne dă prilejul de a pregăti dosarul de licenţiere în cele mai mici amănunte pentru a fi siguri că nu mai avem probleme la acest capitol”, a mai declarat preşedintele năvodărenilor.

Noi directive se vor da mâine, când este programată o întâlnire a acţionarilor formaţiei năvodărene.

Motivele nepromovării

Săgeata Năvodari nu a promovat în acest sezon din trei motive. Primul ar fi acela că echipa s-a clasat pe locul trei, poziţie ce nu permite accederea în eşalonul superior. Al doilea este neacordarea licenţei pentru Liga I din cauza stadionului care încă nu poate găzdui meciuri din această Ligă. Nu în ultimul rând, Săgeata Năvodari avea interdicţie de a promova din partea FRF.

3 este locul pe care Săgeata Năvodari a încheiat ediţia 2010/2011 a Ligii a II-a.

Cele mai citite

Străzi și locuințe din Constanța, afectate de inundații în urma unei ploi torențiale

În județul Constanța, marți dimineață, o ploaie torențială a provocat inundații care au afectat mai multe locuințe și străzi. Autoritățile au emis două mesaje...

Doi pensionari români, prinși de vameși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de 650.000 de euro

Doi pensionari români au fost prinși cu bijuterii de 650.000 de euro pe Aeroportul din Munchen. Vameșii au observat, inițial, un ceas de lux...

Vis pe gheață în Sfântu Gheorghe: Contractul pentru patinoarul din oraș a fost semnat

Viitorul patinoar va fi dotat cu un centru medical și va putea găzdui turnee internaționale Ministerul Dezvoltării și autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au semnat...
Ultima oră
Pe aceeași temă