Studenţi ai şcolilor de artă din Cluj şi Timişoara au deschis o expoziţie comună în centrul oraşului.
Galeria Casa Matei găzduieşte expoziţia itinerantă de sculptură şi grafică „Start Off”. Evenimentul este o expoziţie de grup a 26 de studenţi ai Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, coordonaţi de cadre didactice universitare Radu Solovăstru, Radu Moraru şi Alexandru Păsat, împreună cu 24 de studenţi ai Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design, coordonaţi de Daniela Acea. Vică Tilă Adorian şi Rudolf Kocsis. Lucrările celor 50 de artişti vor sta la dispoziţia vizitatorilor până în 16 iunie.
Prin acest experiment creativ tinerii artişti clujeni sculptori şi graficieni au intrat într-un spectaculos joc creativ cu colegii lor, studenţii din Timişoara. Printre semnatarii lucrărilor se numără clujenii Tünde Bartha, Irina Torică, Anamaria Buhlea, Tamas Ledniczky sau Adrian Cojocaru alături de colegii timişoreni Andor Szabo, Marius Jurca, Mihai Moroz, Robert Zsombori sau Elena Adorian. Proiectul este un exerciţiu de integrare expoziţională a unor răspunsuri artistice ale studentilor celor două universităţi, ce a debutat în Timişoara cu expoziţia „Expresii plastice” şi se finalizează în Cluj-Napoca cu expoziţia „Start Off”.