5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTabără: Producătorii de castraveţi primesc 250.000 de euro, pierderile sunt de 9...

Tabără: Producătorii de castraveţi primesc 250.000 de euro, pierderile sunt de 9 mil. euro

Ajutorul financiar acordat producătorilor români de castraveţi de la Comisia Europeană reprezintă 4,6% din valoarea producţiei comercializate în 2010, estimându-se astfel un total de circa 250.000 de euro, comparativ cu pierderile iniţiale de peste 9 mil. euro, a declarat Valeriu Tabără, potrivit NewsIn.

„Din datele pe care le avem de la Hortifruct, de la începutul crizei E.coli până în prezent au fost pierderi de nouă milioane de euro şi 16.000 de tone de castraveţi au fost afectate„, a precizat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

Preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş, a spus că vor fi emise certificate de analiză din punct de vedere microbiologic pentru toţi producătorii care doresc să obţină compensaţiile.

România nu a fost notificată şi nu a fost printre ţările implicate în contaminarea cu E.coli. Se fac verificări şi la nivel naţional, dar nici de aici nu avem informări că s-ar fi găsit loturi contaminate de castraveţi. Aşteptăm finalizarea anchetei epidemiologice din Germania pentru a vedea sursa bolii şi modul de răspândire”, a declarat Roatiş.

Potrivit preşedintelui ANSVSA, Germania va trimite rezultatele analizei la Comisia Europeană, care ulterior va notifica şi România.

Ministrul Agriculturii a anunţat că 3.500 de tone de castraveţi vor fi distribuite gratuit pentru şcoli, tabere de vacanţă, spitale, cămine de pensionari şi penitenciare, fiind făcute solicitări către Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, pentru identificarea potenţialilor beneficiari.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă