Te-ai gandit de multe ori că barbaţii ar trebui să fie însoţiţi de un manual de utilizare care să îţi permită să recunoşti „scurtcircuitele” din sistem? Ei bine, Modista.ro îţi vine în ajutor punându-ţi la dispoziţie un mic dicţionar al celor mai agasanţi bărbaţi.
La prima întâlnire, doza aceea de toleranţă şi bună-creştere te-a împiedicat să-i dai un verdict negativ, deşi au existat cel puţin 4 lucruri care te-au călcat pe nervi. Ai continuat să te vezi cu el din dorinţa de a fi corectă. Nu voiai să-i negi şansa de a-şi spăla imaginea. Cu toate acestea, atitudinea lui s-a dovedit incurabilă şi te-ai văzut nevoită să pui capăt poveştii. Îţi sună cunoscut?
Abuzivul
Nu numai că nu îţi deschide uşa şi te lasă să te chinui cu ea dacă e grea, dar nu va face niciun gest de tandreţe toată seara. Şi cele pe care le va schiţa, vor părea forţate şi stângace. Vorbeşte întotdeauna mai tare decât se cuvine, li se adresează cu superioritate ospătarilor şi dacă poate, îi mai şi jigneşte. Dacă începi o relaţie cu el, te va umili şi manipula zilnic pentru a te distruge emoţional, făcându-te să devii dependenta de părerile lui. Ţine minte că „abuz” nu înseamnă numai violenţă fizică (deşi nu o data s-a întâmplat că abuzivul să recurgă şi la aceasta), ci şi tot arsenalul războiului psihologic dus pe frontul jignirilor repetate, a cuvintelor grele şi a nesimţirii. Bărbatul abuziv este un invalid emoţional cu o stimă de sine precară. Este plin de complexe, frustrări, furie şi nu ştie să iubeasca altfel decât distructiv. El înjoseşte persoana care îi este alături pentru că simte că doar un om dezarmat i-ar putea suporta violenţele.
Citeşte mai multe despre celelalte 8 tipuri de bărbaţi nesuferiţi pe www.modista.ro