Toate lucrurile care nu s-au spus despre întâlnirea Trump–Iohannis (II) | OPINIE

Nimeni nu a dat contextul aici, doar s-a păruit lumea dacă a fost sau nu a fost întrebarea originală a reporteriţei TVR, asta era problema, dacă Gâdea a „sugerat“ sau nu întrebarea. Ar fi fost bine de reluat povestea de-a fir a păr. În iulie 2016, întrebat dacă în faţa unei potenţiale agresiuni ruseşti Statele Unite conduse de el vor veni în ajutorul statelor atacate, Trump a spus „dacă îşi vor îndeplini datoriile faţă de noi, da“, cauzând stupoare şi apoplexie mai ales în ţările baltice.

A spus în continuare că trebuie să aibă în vedere America în primul rând, înainte de a ajuta alte ţări din lume. De asemenea, a catalogat NATO drept ceva „învechit“, avansând ideea că politica externă americană trebuie să fie mai puţin intervenţionistă. Toate cancelariile occidentale au fost contrariate, NATO creată de Truman risca disoluţia în faţa oricărui dubiu referitor la puterea Articolului 5, acel articol de apărare comună invocat – se uită uneori la Washington – doar cu ocazia prăbușirii Turnurilor Gemene.

Article 5 – „The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North America shall be consi­dered an attack against them all (…)“

Aflat de curând în vizită la sediul NATO din Bruxelles, Trump a vorbit despre poli­tica „America first“, a vorbit în general despre „the commitments that band us together as one“, însă nu a menţionat explicit susţinerea sa perso­nală – în calitate de comandant suprem al Armatei şi de om care are codurile nucleare – legată de Articolul 5.

„Well, I’m committing the United States, and have committed, but I’m committing the United States to Article 5.  And certainly we are there to protect.  And that’s one of the reasons that I want people to make sure we have a very, very strong force by paying the kind of money necessary to have that force.  But, yes, absolutely, I’d be committed to Article 5.“

După dezamăgirea legată de speech-ul de la Bruxelles, Trump a revenit. Fraza asta care a devenit breaking news pe glob după o întrebare a jurnalistului TVR se aude şi la Moscova, şi în Europa, şi în zona Parteneriatului estic NATO. Este prima dată când preşedintele susţine personal cauza, deşi purtătorul de cuvânt Spicer a spus anterior: „We’re not playing cutesey with this. He is fully committed. There is 100% commitment to Article 5“. Un fel de a spune că nu e ceva care poate fi dat după cireş.

Tema anticorupţiei, temă de securitate naţională

Când a venit în România în urmă cu mai mult timp, Victoria Nuland a rostit o frază ce a rămas doctrină în Departamentul de Stat, un organism care are continuitate dincolo de mandatele prezidenţiale. A spus că SUA văd problema corupţiei ca pe o temă de securitate naţională pe relaţia cu România. Pentru oricine ştie câte ceva despre politica americană, cheia de securitate naţională este cea mai puternică cheie în care SUA pot sublinia ceva. Hoyt Yee, sosit înaintea lui Nuland, a spus mai clar: „Țări din regiu­ne, inclusiv România, trebuie să facă faţă oligarhilor şi companiilor care, în cadrul unui context de instituţii statale slabe, pot să îşi cumpere controlul instituţiilor-cheie şi chiar controlul statului“. Evident că nu se mai întoarce nimeni la declaraţiile din 2014, nu mai sunt breaking news. Totuşi, astfel s-ar putea explica insistența pe anticorupție. Contextul este unul regional – o ascultam printr-o pură întâmplare chiar acum două zile pe Maia Sandu cum spunea că, în timp ce băncile moldoveneşti erau devalizate prin fraudă, ea încerca să facă reforma în educaţie. Moldova cu Plahotniuc a fost pusă la pământ fix de corupţie. La fel Ucraina – interesele ruseşti au slăbit toate instituţiile statale ucrainene până la preluarea Crimeii şi continuă să exercite un sabotaj activ. Implicaţia este clară – problema corupţiei nu mai este, cum ne spuneau diplomaţii americani prin 2005 la Palatul Victoria, o problemă a companiilor americane care nu pot investi. Problema corupţiei este o problemă de securitate naţională în sensul în care, cu oligarhi şi companii care ajung la o putere statală, ameninţă direct flancul estic al NATO. Trump zice aşa: „Well, we support very strongly Romania.  And therefore, obviously, we do support that fight on anticorruption.  We will always support that.  And we support your President. We think he’s done an outstanding job. Very popular, very solid, working very hard. We know everything that’s going on. And, yeah, and he’s going to win that fight. He’s going to win that battle. But he has our support“.

Adică Trump spune că ştie ce se întâmplă – şi îl sprijină pe Iohannis. Adică ştie despre zvonurile legate de suspendare, ştie probabil despre bătălia acerbă între majoritate, Guvern şi Preşe­dinţie, are un mic briefing despre OUG 13 şi protestele din România, că altfel nu ar fi primit Iohannis distincţia „Light onto Freedom“ cu ocazia vizitei. Distincţia a pri­mit-o fix pentru ieşirea în piaţă la manifestaţii, criticată şi disecată îndelung de televiziunile „prietene“. Şi, atenţie, Trump spune că va câştiga lupta anticorupţie Iohannis. Trump spune că va câştiga această bătălie. Şi are spri­jinul SUA. Traducerea pare a fi: vă atingeţi de Luluța și de DNA, veți primi un telefon sau o vizită de la Departamentul de Stat.

Voiculescu şi Ghiţă – cu oli­garhii şi companiile care au slăbit puterea statului, ce nu ştiu dacă i s-o fi spus lui Trump este că Nova Tech a lui Ghiţă câştigă licitaţii în continuare, chiar în timp ce vizita avea loc, la pachet cu Siveco, cea cu fondatoarea în arest. Nimeni nu va bombăni prea tare cu sistemul Analytics II al SRI-ului, totul e ambalat în mantia securităţii naţionale şi a parteneriatului. Se omite că e probabil sistemul cel mai extins şi intruziv din Europa, nicăieri altundeva neputând căuta detalii de sănătate, detalii fiscale, detalii de identitate, antecedente şi altele şi să le corelezi la nivelul fiecărui individ, având posibilitatea de a produce interogări ale mai multor baze de date interconexate.

Singura reacţie palidă a fost din partea preşedintelui Senatului. Abuzurile instituţiilor, ar fi încercat să spună, sunt tot o formă de corupţie. Însă SUA, prin reprezentanţii de mai sus, au spus destul de clar ce înseamnă corupţie prin prisma lor şi este destul de limpede că vin zile grele pentru corupţi.

Rise Project sapă poveşti de genul călătoriilor lui Dragnea la Cumbuco, instituţiile vor da soluţia în al doilea dosar al lui Dragnea, de toate acestea depinde şi o eventuală pivotare a puterii politice în interiorul PSD. Pentru a nu-l prinde evenimentele din urmă, Dragnea lansează atacul asupra propriului guvern chiar la începutul săptămânii viitoare.

Alte teme

Îi datorez lui Marius Stoian faptul că mi-a atras atenţia asupra lor. Prima ar fi ideea – care se demonstrează falsă până în prezent – că ar trebui să alegem între o alianţă cu Merkel şi cu „inima UE“ în materie de apărare şi ideea că ne-ar trebui o legătură transatlantică. O altă idee este că, într-un fel modest, putem fi chiar mediatori între SUA şi Germania datorită legăturilor excelente la vârf între Iohannis şi Merkel, sau măcar juca rolul de „honest broker“.

A treia idee este că parteneriatul mi­litar şi protecţia strategică acordată României nu au o conexare directă, imediată cu extinderea afacerilor în plan economic, vom plăti bani mai degrabă decât vom primi investiţii pentru cheltuielile comune de apărare ale flancului estic al NATO. Desigur, investiţiile în securitate creează premisele unor investiţii suplimentare în economie, însă totul rămâne de abordat prin prisma deciziilor companiilor.

Maior iese întărit după această vizită

În ultimul an şi ceva, Maior s-a remarcat prin pregătirea unei vizite reuşite după două gafe, ambele trecute neobservate, deşi probabil, într-un alt context, ar fi devenit ştiri naţionale şi ar fi fost rostogolite niţel.

Prima este vizitarea Bibliotecii Belfer Centre de la etajul III al unei clădiri de la Kennedy School of Government (nr. de locuri: aproximativ 30) – vizavi, ce-i drept, de birourile lui Nye, Nicholas Burns şi Graham Allison – şi anunţarea presei din ţară cu surle şi trâmbiţe că ambasadorul a conferenţiat la Harvard.

Presa a muşcat precum o ştiucă nada – Agerpres, Adevărul şi Evenimentul Zilei au fost în prima linie cu ştirea asta, fără să verifice măcar informaţia, să afle măcar că „sala de conferinţe“ era mică şi are o masă rotundă în centru pe acolo. Astfel ilustrată, povestea arată un pic altfel, ghinionul echipei de PR din ambasadă este că există o poză, una singură, a locaţiei, online.

A doua gafă este cea în care vorbeşte despre plagiatele din Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale; interviul este interesant, dar a trecut neobservat.

Un mic citat, de pildă: „Cred că este o confuzie legată de no­ţiunea de «câmp tactic» cu referire la presă. Niciodată nu s-a pus astfel această problemă. Li­bertatea presei, într-adevăr, ajută până la urmă şi serviciile de informaţii în realizarea misiunii lor, prin felul în care este reflectată activitatea lor. E o chestiune de legitimitate şi pentru ele“.

Iată ce mai spune domnul academician: „Nu am fost academician acoperit sau ascuns şi nici nu mă consider academician în primul rând. Primul aspect pe care l-am prezentat colegilor a fost să nu ne spunem academicieni“. 

Nu se ştie cine ce şi cui a prezentat, însă Academia există încă, bine merci, „academicienii“ sunt încă acolo, în majoritate, există vreo două demisii de formă şi doar după ce scandalul plagiatelor a ajuns foarte departe pe su­biectul plagiatelor în cascadă. Orice s-ar spune, însă, după vizita aceasta la Casa Albă, George Maior are o poziţie foarte mult întărită (a se compara, de pildă, cu ambasadorul din UK).

Ar mai fi fost şi multe alte planuri de abordat, de pildă relaţia serviciilor de securitate şi că noi, o ţară NATO în care e-mailul Yahoo al şefului SRI a fost spart de un anume Guccifer (nu a fost singurul), suntem desemnaţi pentru apărarea cibernetică inclusiv în Ucraina. Este precis un aspect care s-a discutat, în linii generale, la întâlnirea de la CIA.

Fraudele cibernetice sunt în creştere în România, suntem una dintre zonele de hacking care „beneficiem“ de vigilență din partea serviciilor americane.

Despre relaţiile economice nu am spus nimic, suficient însă să amintim că fără autostrada Piteşti–Sibiu, pe care România nu a început-o încă, Ford nu are pe unde-şi exporta maşinile. Suficient însă pentru a concluziona că relatările vizitei în SUA a preşedintelui Iohannis au fost realizate fără o încadrare contextuală potrivită, cum probabil ar fi fost cazul.